vineri, 5 iulie 2013

Decizia asta încă nu e luată

A trecut ceva timp de când nu am mai scris nimic. Aș putea spune că n-am simțit nevoia, dar de fapt nu m-am putut niciodată ridica din pat, de pe canapea, de pe scări etc pentru a mă deplasa până la laptop. Și nu mi-e rușine să o spun, căci aveam nevoie de o pauză, să-mi pun ordine în gânduri și să  iau anumite decizii, iar dacă aș fi scris, probabil că aș fi dus lucrurile într-o altă direcție, căci am o imaginație mult prea bogată.
Zilele astea s-au întâmplat multe și totuși prea puține. În primul rând, sunt mult mai liniștită, de fapt e o stare apropiată fericirii. Am uitat (aproape) cum e să stai nopți întregi așteptând un mesaj care oricum n-avea să vină. Am descoperit cât de bine e să ieși la plimbări lungi, fără nicio țintă, fără să te mai gândești la un „el” sau la probleme, pur și simplu să te bucuri de zilele frumoase de care ai parte.
Mi-e teamă că voi deveni extrem de plictisitoare cu acestă stare pe care o am, căci un scriitor cât trăiește suferă, iar eu cred că am lăsat această etapă undeva în urmă. Pe scurt, am decis să renunț la scris. Ce spuneți, e o idee bună ?

Nu cred că aș mai avea despre ce să scriu, acum, când tristețea e destul de departe..

2 comentarii:

  1. Mie imi place enorm de mult ceea ce scrii.
    Si indiferent ca scrii despre bucurie sau tristete, trebuie sa continui! :**

    RăspundețiȘtergere