miercuri, 29 mai 2013

În doar trei zile..

Cred că aș avea multe de spus, dar prea puțin timp pentru a o face. În ultimele zile mi-a fost bine, de fapt mi-a fost cât de bine s-a putut după alte iluzii călcate în picioare, după alte promisiuni încălcate. Am înțeles în sfârșit că sunt cuvinte care pur și simplu nu au nicio valoare dacă nu sunt și demonstrate. Am înțeles că nu se merită să te reîntorci de nenumărate ori în trecut pentru că știi prea bine care este sfârșitul poveștii, oricât de mult ai încerca să te minți că se poate schimba.
Sfârșitul se poate schimba doar dacă începi o nouă poveste, dacă o iei din nou e la 0. Poate că e prea repede să o spun, dar mă simt bine așa cum sunt acum. Mi-am dat seama că foarte mult timp se scurgea total aiurea doar stând pe facebook în fiecare zi. Acum, intru doar seara și nu stau nici măcar o oră, oricum dacă ar fi ceva important ce ar trebui să știu, mi-ar spune cineva în față, nu ar trebui să citesc comentarii sau să-mi dau seama din poze. Adevărul este că dependența de facebook sau orice altă rețea de socializare ne împiedică mintea să se dezvolte, să ne ajute în activitățile pe care vrem să le facem. Concentrarea nu mai poate fi atinsă pentru că în gândul nostru nu mai există altceva decât „Să văd cine ce a mai postat.” și deși știm că nu e nimic nou, dăm refresh de prea multe ori, că doar-doar vom afla ceva interesant.
Astăzi am zâmbit, pentru prima dată după trei zile. Toată lumea și-a dat seama că nu sunt în regulă, dar îmi revin, încet-încet îmi revin. De data aceasta voi fi bine, mai bine ca niciodată.
Slavă Domnului, că mi-am găsit liniștea pe care o căutam de atâta timp și puterea de a spune „nu” toate lucrurilor nocive. Sper să am în continuare forța necesară pentru a-mi realiza toate visele, căci sunt numeroase.
Aș mai avea multe de zis, dar am prea multe de făcut încât voi găsi altă dată timpul necesar de a vorbi.

duminică, 26 mai 2013

Revenire.

Eram sigură că așa se va întâmpla, eram sigură că picioarele mele goale vor face prea mult zgomot pe podeaua rece a camerei în timp ce lacrimile-mi sunt la un pas de eliberare. Eram sigură că vei pleca fără să-mi dai vreo explicație, singurele tale cuvinte fiind „Nu merge”. Nu, pentru tine nu am fost niciodată destul de bună, poate că așa a fost să fie, poate că îți dorești mai mult decât o sentimentalistă, poate că tu-ți dorești femeia care să se dezbrace în fața ta de haine, nu de sentimente, măști, vise și iluzii. Poate că n-am știut niciodată să-ți arăt cine sunt cu adevărat, sau poate că n-am fost niciodată suficient de bună pentru tine. Sau poate că tu n-ai fost cel care trebuie să-mi fie alături, dar dacă nu ești tu, eu nu vreau pe altcineva. Nu vreau să dau vina pe tine, dar „datorită” ție inima mea nu va mai fi ruptă-n mii de bucăți, nu vor mai exista nopți în care voi plânge, nu, toate aceste capitole sunt închise. Pentru totdeauna.
Sunt furioasă și poate că voi regreta decizia pe care am luat-o, dar de data aceasta nu voi mai da înapoi. Nu voi mai fi fraiera care oferă dragoste acolo unde găsește doar gunoi, nu voi mai fi cea care zâmbește absent sperând că te va vedea. Voi fi din nou cum eram înainte să te întâlnesc. Salută scorpia din mine, ai făcut în așa fel încât a revenit. Dar ferește-te de ea, căci cândva te-a iubit mai mult decât s-a iubit pe ea. Să-ți fie frică de ea, căci dacă va vrea să te facă să suferi, se va apropia de tine, te va îmbrățișa și-ți va smulge inima din piept, o va strânge în mâinile ei mici și albe și o va arunca apoi pe jos pentru a o călca în picioare.

Te iubesc !

joi, 23 mai 2013

Plouă

Ploua, prea tare, dar ei nu-i păsa, pelerina sa colorată îi acoperea corpul, lăsând însă să se vadă câteva șuvițe de păr șaten deschis. Râdea și sărea în bălți, chiar dacă știa că acasă mama sa o va certa că s-a udat din nou la piciorușe și îi va da un ceai cald pentru a nu răci. Nu-i păsa, era prea mică pentru a se gândi la toate astea, îi plăcea să sară în bălți, stropindu-și astfel prietenii. Mică și fericită. 
Imaginea care mi se derula înaintea ochilor părea atât de reală, era greu de crezut că au trecut atâția ani de când n-am mai sărit într-o baltă stropindu-i pe cei din jurul meu. Acum stau în ploaie fără să am nici măcar o umbrelă, acum sunt mult prea fericită pentru a mă mai ascunde de ploaie. Merg mai departe, chiar dacă sunt udă, chiar dacă știu că mă așteaptă o răceală zdravănă. Și ești și tu lângă mine, la fel de ud, la fel de optimist în privința viitorului nostru. Viitorul nostru. Cât de bine sună ! Aproape ireal.
Plouă și noi suntem ca doi copii care aleargă spre casă, fericiți. Sunt din nou fericită, dar nu mai sunt mică. Nu, nu-mi vine să cred că în sfârșit a meritat să lupt pentru ceea ce-mi doresc, nu-mi vine să cred că primesc în sfârșit ceea ce mi-am dorit atât de mult, nu-mi vine să cred că ești lângă mine și mă strângi tare de mână în timp ce eu tremur -dar nu de frig- nu, chiar nu-mi vine să cred că tu ești cel care m-a adus până acasă, apoi m-a sărutat ușor. Ești real, chiar ești real ? Faci parte din viața mea ? Chiar vom fi fericiți ? Promite-mi că de data asta da.. Promite-mi..



Și m-ai schimbat. Prea mult.  Dar cred în tine, pentru ultima dată.

marți, 21 mai 2013

Promisiuni

Întotdeauna am auzit că dacă-ți place ceva cu adevărat, îți faci timp pentru acel ceva, dar n-a fost cazul meu; mi-a plăcut întotdeauna să amân „momentul” pentru a mă bucura și mai mult de el, și trebuie să recunosc că am ajuns într-un punct în care mi se pare că am dat cu piciorul în momentele „perfecte” alegându-le mereu pe cele nepotrivite. Și acum spun : nu momentele au fost nepotrivite, ci alegerile pe care le-am făcut eu. 
Am amânat întotdeauna momentul în care voi începe să scriu despre ceva serios, momentul în care-mi voi alege un anumit subiect pe care-l voi păstra de la început la sfârșit. Am amânat întotdeauna momentul în care trebuia să spui ce-mi doresc să fac și i-am lăsat pe alții să decidă în locul meu, ca mai apoi să lupt cu toate puterile să obțin singură ce-mi doresc. Și le mulțumesc pentru alegerile nepotrivite pe care le-au făcut, ele m-au modelat în persoana care sunt astăzi. 
Și-mi doresc din toată inima să mă regăsesc, dar știu că e imposibil, știu că partea aceea din mine pe care o caut în fiecare zi nu mai este, nu este pierdută, pur și simplu a murit. Nu o mai caut, am renunțat la căutările fără niciun rezultat, e doar pierdere de timp. Ce-ar fi să schimb câte ceva la mine și să mă bucur de noua mea „persoană” ? Ce-ar fi să-mi umplu sufletul doar cu dragoste și să ofer doar zâmbete celor din jurul meu ? Ce-ar fi să devin o persoană mai bună ?
Aș putea ? Chiar aș putea ?
Provocare. De la mine pentru mine. Promit că voi da tot ce am mai bun. Promit că voi învinge. Promit că voi fi eu cea care va râde la sfârșit. Promit că de-acum scorpia va rămâne în trecut.





Să nu crezi în promisiuni, până când nu primești o mică dovadă că ele ar putea fi îndeplinite.

luni, 20 mai 2013

Scrisoare pentru un puști

Puștiule,
Nu-ți mai bea cafeaua fără zahăr și lapte, știu că nu-ți place, lasă-te de fumat, nu ai suportat niciodată fumul de țigară. Nu mai bea, nu-mi demonstrezi nimic dacă te târăști beat până la ușa mea pentru a-mi spune cât de mult însemn pentru tine, doar pentru că se zice că  trebuie crezuți copiii și oamenii beți. Eu oricum nu te cred, n-ai cum să iubești o scorpie, n-ai cum să iubești scorpia din mine.
Te-am transformat într-o persoană pe care nu suportai să o vezi pe stradă, din cauza mea te-ai schimbat, mult prea mult și nu știu dacă mi-o voi ierta vreodată. Ți-am mai spus, vei rămâne mereu doar un micuț prostuț care nu știe nimic despre greutățile vieții. Mi-ai vorbit de nenumărate ori despre greutățile prin care ai trecut tu, dar eu mi-am înghițit cuvintele, te-am ascultat și te-am sărutat ca și cum tu ai avea dreptate, ca și cum toate momentele acelea dificile pentru tine mie-mi sunt necunoscute. Dar nu-mi sunt, am trecut prin mult mai multe decât tine, dar am preferat să tac, n-am spus niciodată ce-am avut pe suflet, n-am spus nimănui câte mi s-au întâmplat.. și tu, puștiule, spui că mă cunoști, spui că o să înțeleg și eu cândva, dar tu, tu când vei înțelege că nu-s așa cum par ? Că am mai mult venin în suflet decât ai tu dragoste ?
N-ai să înțelegi niciodată că fata aia care stă dezbrăcată în fața ta, nu s-a dezbrăcat niciodată complet.. pentru că nu i-ai cunoscut toate secretele, pentru că n-ai știut de ce tremură târziu în noapte.. și n-ai știut niciodată că pentru ea ai fost doar un puști, chiar dacă erai cu doi ani mai mare decât ea.


Mai ai multe de învățat.

sâmbătă, 18 mai 2013

Un nou capitol

Într-o zi ți se întâmplă să te trezești și să-ți dorești să faci ceva pentru fericirea sufletului tău. Este o zi în care decizi să pui capăt chinului în fața căruia îngenuncheai în fiecare zi. Vine o zi în care înțelegi că fiecare capitol din viața ta trebuie să aibă un sfârșit și că trebuie să începi un alt capitol, lăsând toate întâmplările din capitolul anterior acolo, în urmă.
Nu vei putea niciodată scrie un capitol nou, nu vei putea cunoaște oameni care ți-ar putea oferi puțin din tot ce-ți dorești, dacă încă te mai agăți de persoanele care te-au lăsat, persoanele care au ales să se retragă din viața ta. Lasă-le să plece, lasă-le să fie fericite și zâmbește-le atunci când le întâlnești pe stradă. Nu păstra toată răutatea în sufletul tău, nu păstra amintirile urâte, încearcă să le păstrezi doar pe cele care-ți provoacă zâmbetul.
Ce zici, n-ar fi mai bine să încerci să renunți la persoana pe care spui că o iubești, dacă ea nu vrea să-ți fie alături ? Las-o să fie fericită, dacă o iubești cu adevărat și cel mai important lasă-te pe tine să fii fericit/fericită.
Vor fi multe momente în care vei privi în trecut și vei simți un mare gol în suflet, dar nu trebuie să iei decizii disperate, nu trebuie să te lași purtat de impulsuri, momentele acelea trec.. exact așa cum vin. Amintește-ți că ți-e dor de niște momente, nu neapărat de persoanele cu care ai împărțit acele momente.
Știu că poate mulți nu veți fi de acord cu mine, dar eu am înțeles că este inutil să lupți, să suferi pentru o persoană care a renunțat la tine, care a decis să-și vadă de viața ei fără să se mai uite în urma sa spre tine. E greu să te abții să nu o cauți, știu, dar altfel nu vei reuși niciodată să scapi de starea de tristețe, de golul imens pe care-l ai în inima ta. Trebuie să înțelegi că atunci când ai dat tot ce-ai avut, când ești convins că ai luptat destul.. trebuie să renunți. Nu poți lupta la nesfârșit.
Știu cum e să iubești, cum e să speri până în ultima clipă că ceva se va schimba, că totul va fi bine, dar.. nu mai pot continua în starea de tristețe, nu mai pot continua în autodistrugerea pe care am început-o. Există mulți oameni și știu că undeva, acolo, e cineva și pentru mine. Știu asta. 

vineri, 17 mai 2013

Ți-aduci aminte.. ?

Am deschis cutia aceea cu amintiri.. știi tu, fiecare felicitare, scrisoare, brățară, fiecare lucru pe care mi l-ai dat, foile acelea pline de mesajele pe care n-am vrut să le pierd vreodată și le-am scris pentru a le păstra. Poate că da, am înnebunit, dar e atât de frumos să știu că nebunia asta poartă un nume atât de frumos. Mi s-a făcut dor de tine, de mine, de noi. Ți-aduci aminte cum săream când te vedeam, cum vorbeam fără să mă opresc până când îmi spuneai râzând că te obosesc ? Ți-aduci aminte toate melodiile pe care mi le-ai trimis, toate melodiile pe care ți le-am trimis ? Ți-aduci aminte prima noastră plimbare, prima dată când am vorbit la telefon ? Ți-aduci aminte că am fost cei mai buni prieteni, apoi .. apoi ne-am iubit ? Ți-aduci aminte toate nopțile în care vorbeam la telefon și speram că totul se va schimba ? Te-am iubit și am crezut în tine, așa cum n-am crezut în nimeni. Te-am iubit mai mult decât m-am iubit pe mine, am renunțat la tot pentru tine, m-am luptat cu ai mei pentru tine.. adu-ți aminte că și tu ai făcut același lucru. Aveam relația la care visa oricine.. până când trecutul nu te-a mai lăsat că continui, până când ea mi te-a furat, până când amintirea ei a devenit mai puternică decât toate dragostea pe care ți-o ofeream eu. Și-acum îți pare rău.. îți pare rău că ai renunțat la ceva real pentru o amintire, pentru o închipuire a ta, îți pare rău.. dar eu, eu nu mai pot oferi, eu.. nu mai am ce să ofer. Nu mai am niciun sentiment, lasă-mă în răutatea mea, lasă-mă așa cum sunt.. tu.. meriți ceva mai bun. Eu sunt.. prea stricată.

miercuri, 15 mai 2013

Ultima dată.

             Cineva îmi spunea că există „persoana potrivă” pentru fiecare. Vreau să cred asta, dar oare chiar merită ? Merită să mai cred în ceva ? 
Am iubit mult, dar n-am știut niciodată să fac alegerile potrivite, am dat întotdeauna vina pe momente, am spus că momentele au fost nepotrivite, am spus că nu am ales ziua potrivită, ora potrivită. L-am privit îndepărtându-se de mine și am spus că e doar vina mea; de fiecare dată i-am găsit scuze și mi-am găsit mie greșeli. Cred că a venit timpul să încetez. Să încetez să mă mai amăgesc, să mai sper că viitorul nostru se va putea uni și că nu va mai fi vorba despre „mine” și „el” , ci despre „noi”. 
Cred că ultima dată când ai plecat, ai luat și ultima bucățică din sufletul meu, altfel nu-mi explic de ce nu mai pot permite altcuiva să pătrundă acolo; singura explicație este aceea că nu mai există un loc în care să poată pătrunde altcineva. Îmi pare rău de săraca mea inimă care a trecut prin atâtea, mult prea devreme. Îmi pare rău că m-am încăpățânat să te păstrez în viața mea, deși ai vrut să pleci de mult. Acum ți-o cer eu s-o faci, te alung.
Mi-e dor de mine, de cea care eram cândva, nu pentru că eram mai mică sau că nu aveam probleme, ci pentru că eram mai bună. N-am de gând să pierd și mai mult timp cu o fantomă, cu niște amintiri și câteva cuvinte pe care mi le arunci din când în când. Nu, de astăzi nu.
Astăzi scriu pentru ultima dată despre tine, să știi că de mâine un alt „el” îți va lua locul, un alt „el” va pătrunde în inima mea, pentru că mă va face să mă regăsesc, un alt „el” va vedea cine sunt cu adevărat, un alt „el” mă va aprecia . Sper..


joi, 9 mai 2013

Alone.

Nu-ți pasă că ai devenit fata în boxeri și în tricoul alb; nu, asta chiar nu mai contează când într-un colț al camerei stau aruncate câteva flori. Ești prea obosită să te mai ridici să le aranjezi, că doar le iubești așa mult, că-ți place să le privești, cât de fragile sunt.. și frumoase, așa cum erai și tu când erai în brațele lui. Nu-ți pasă că mai există persoane care țin la sănătatea ta, care țin la tine, tu te ofilești ca florile alea pe care le lași fără apă în colțul camerei, în fiecare minut. Te uiți în oglindă și-ți vezi obrajii roșii, nu pentru că ți-e rușine de el, ci pentru că ai febră. Delirezi, îl vezi și-l iei în brațe.. dar te trezești cu un miros tare de orhidee.. e doar tricoul tău care încă îți mai păstrează parfumul.. Și ești singură, doar cu tricoul roșu care-ți păstrează parfumul, cu tricoul alb pe care ți l-a lăsat el înainte de a pleca și boxerii aceia negri care-i plăceau. Și mai sunt și florile alea care te privesc, care strigă după ajutor.. dar nu poți oferi ajutor, când și tu ai nevoie de el..


luni, 6 mai 2013

Pleacă


       Vrei să știi ce e cu mine ? Vrei să știi de ce nu-ți răspund la mesaje, de ce de fiecare dată când vii la ușa mea o găsești încuiată, de ce am dispărut ? Haha. Atât de ireal, da, da, ireal. Ai tu idee cât mi-am dorit să se întâmple toate astea, ai idee că aș fi dat totul pentru un astfel de moment.. dar asta în trecut ? Nu, n-ai idee, nu te-ai obosit niciodată să-mi citești dorințele ascunse din suflet, n-ai avut niciodată urechi pentru adevăr. Și m-ai pierdut, căci am obosit să-ți ofer tot ce am.. și m-am schimbat. Am devenit persoana aceea rece, care te caută când are nevoie de ceva, în cazul meu de puțină afecțiune. Am devenit persoana aceea care găsește răul în orice, persoana care critică doar pentru că știe cât de stricată e chiar ea. Și n-ai să știi niciodată că ai fost prima mea iubire, nu vei știi niciodată că pentru tine m-am înfometat luni de zile doar pentru a avea bani să-mi reîncarc nenorocita aia de cartelă, n-ai să știi niciodată că nopți la rând nu am dormit mințindu-te că nu mi-e somn, doar pentru că mi-era teamă că o să te superi. Nu, n-ai să știi că m-am plimbat în fiecare zi pe lângă blocul tău pentru a-ți vedea spatele pentru câteva secunde și nu vei știi că de fiecare dată când îți auzeam numele alergam ca nebuna ca să te văd. Și acum îmi dau seama câte simțeam pentru tine. Ți-am iertat atâtea și ți-am oferit tot ce-am avut. Greșeli pe care le regret ? Nu, nu regret că am făcut asta, regret doar că am devenit atât de rece, că nu mai simt nimic. Pentru că nu mai simt. Nu sunt tristă, mi-e indiferent. Noaptea, când nu pot dormi să știi că nu-mi vine să plâng, stau pur și simplu și mă uit în gol. Realizez că am pierdut totul, că m-am pierdut pe mine.
       Mi-ai spus că tu crezi în mine, că nu-ți pasă de ce zice lumea, aveam relația la care visa orice puștoaică și am luptat pentru tine ! Și acum mă mai întreabă prietenele de tine, iar eu nu știu ce să le răspund, le zâmbesc și înțeleg ele că trebuie să înceteze. Dar tu când vei înțelege că trebuie să încetezi, când vei înțelege că tăcerea mea îți strigă că trebuie să te îndepărtezi, să-ți vezi de viața ta și să uiți de mine ? Eu m-am obișnuit deja cu gândul ăsta și nu mi-e greu. N-aș putea spune ce simt pentru tine, dar sigur nu mai e iubire, ai avut grijă să distrugi ceva în fiecare zi.
       Poate că am înnebunit, dar îmi doresc să găsesc un motiv pentru care să-mi bată din nou inima, vreau să simt, iar alături de tine n-o mai fac. Nu mă obliga să-ți vorbesc, căci te voi răni, n-am știut niciodată să vorbesc cu măsură, n-am știut niciodată ce e potrivit să spui, de asta aleg tăcerea. Taci și tu, șterge-mi numărul, uită-mi adresa. Păstrează-mă în inima ta dacă vrei, dar lasă-mă să plec. Am nevoie de libertate.

sâmbătă, 4 mai 2013

De azi nu.

M-am întors.. în același apartament rece. Rece pentru că lipsea căldura pe care mi-o ofereai tu. Dar să uităm de asta. Am găsit scrisoarea pe care mi-ai lăsat-o. Am găsit-o și n-am știut dacă să râd sau să plâng. Nu, nu am avut curajul să deschid plicul și l-am aruncat într-un colț al camerei, apoi m-am așezat pe fotoliu și l-am privit. Atât. N-am avut curaj nici măcar o secundă să mă apropii de el. Mi-era teamă că va fi prima și ultima scrisoare pe care o primesc de la tine, mi-era teamă că ...nu știu de ce mi-era teamă.
Uită și de asta. De dimineața mi-am băut cafeaua stând cu ochii pe scrisoarea ta, nu..nici măcar până atunci n-o deschisesem. Și acum stau și mă uit la ea în timp ce scriu, totuși încep să mă apropii de ea. Da, o voi citi.. chiar acum.

Te iubesc ! Nu am cuvinte și nici nu am de gând să te caut. Nu din nou, poate că dacă e adevărat ce mi-ai scris mă vei căuta. Oh, dar îmi spui că.. îmi spui toate chestiile alea drăguțe și eu, cu inima mea slabă, te și cred. 
„ Mi-ai luat tricoul alb... și cămașa albastră.. oare ce să însemne asta ? Te vei întoarce la mine ? Să știi că te aștept.. n-o să ies decât pentru a-mi cumpăra de mâncare, dar și atunci îți voi lăsa ușa deschisă. Te aștept, micuțo, știu că vei veni.. nu-i așa ? ”

NU. Nu voi mai veni, niciodată. Cred că m-am obișnuit cu propria alegere. Și tu nu faci parte din noua paletă de alegeri de care dispun. Îmi pare rău, s-a terminat.. „relația” asta dintre noi. Nu te mai caut, iar dacă tu mă mai cauți, nu mă vei mai găsi.
Adio, te-am folosit prea mult, m-am plictisit. Știai că asta avea să se întâmple la un moment dat. Momentul a venit. N-am curaj să ți-o zic în față. vei înțelege și singur.

vineri, 3 mai 2013

Gând de întoarcere

Mi-am făcut bagajul și am plecat. Nu am luat cine știe ce, doar plec spre casa în care am crescut, spre casa în care lucrurile care-mi amintesc de cea care eram înainte sunt la locul lor, casa în care hainele îmi sunt aranjate frumos în dulap și așteaptă doar să le iau și să le mai îmbrac pentru o singură dată. Mi-am luat cu mine tricoul tău alb, cămașa aceea albastră și câteva lucruri care-mi amintesc de tine; e aproape ireal că am vrut să te aduc și pe tine în acest fel în casa în care am copilărit. 
Am ales să merg cu mașina de data aceasta. Am lăsat melodia noastră să „strice” liniștea nopții, am lăsat parfumul din cămașa ta să-mi amețească simțurile. Mi-e greu să recunosc că fug de tine, dar în același timp încerc să te păstrez cu orice preț. Tot drumul spre casă m-am gândit doar la tine, la mâna ta care ar sta pe piciorul meu drept și m-ar gâdila din când în când..așa cum o faci doar tu.
După miezul nopții am ajuns în fața casei, nu se vedea pic de lumină, așa că mi-a venit ideea de a mă plimba, în locul pe care îl numeam „locul meu” când eram mai micuță, locul în care mergeam de fiecare dată când se întâmpla ceva cu mine, fie de bine sau de rău. 
Neschimbat. Totul a rămas neschimbat, până și vechea bancă arată la fel de rău, apa este la fel de liniștită, iar vântul se joacă cu aceeași blândețe în părul meu. Răcoarea nopții pătrunde prin cămașa ta și-mi face corpul să tremure ușor. 

......................................................................................

Cumpărături. Mă gândesc din nou la tine și cât de frumos ar fi să vin să le aduc la tine, dar.. acum sunt departe. Coadă mult prea lungă, oameni care se plâng într-una. El. El este.. nu știu cine este, știu doar că m-a rugat să-l las în fața mea, pe motiv că are mai puține decât mine în coș, era pe margine și căuta cu disperare să pătrundă pe undeva pe la mijlocul cozii. N-aveam nimic de pierdut dacă îl lăsam în fața mea, dar n-am fost de acord, i-am oferit doar locul din spatele meu. L-a acceptat și pe acela după ce și-a auzit câteva înjurături de la bărbatul în fața căruia s-a băgat. Pe un ton ironic mi-a spus „Ce drăguță ești tu”, iar răspunsul meu a fost unul absent, cu un zâmbet de nostalgie pe buze „Mi s-a mai spus, tot timpul la început”. Probabil că n-a înțeles nimic, dar cândva și EL îmi spusese asta și mi-o mai spune și acum când nu-i fac pe plac.
S-a mai băgat în seamă de câteva ori cu mine, am făcut chiar și cunoștință; îl cheamă Cristi. Probabil că nu-l voi mai revedea niciodată, dar am simțit nevoia să scriu despre el, poate pentru că era destul de atrăgător.. sau poate pentru că mi-a zâmbit și m-a ajutat să-mi car plasele.. 

.................................................................

Nu mai pot rămâne aici, nu aici este locul meu. Cred că în seara asta mă voi întoarce la apartamentul meu, sau poate că mă voi întoarce în apartamentul său. 
Îl iubesc ? Nu știu.. uneori așa cred..

joi, 2 mai 2013

Cât tu dormi..

„Nu-mi pasă că m-a mințit din nou, o iubesc și nu pot să nu o mai fac; mi-e imposibil. Nu mă deranjează că fuge de lângă mine doar pentru a explora și altceva, când știu că tot la mine se întoarce, știi.. cred că și ea mă iubește, chiar dacă nu mi-o mai spune, chiar dacă nu mi-a mai spus asta de mai bine de un an. Știu că mă iubește, văd asta în ochii ei când îi e frică de ceva și mă imploră din priviri să rămân, simt asta de fiecare dată când o îmbrățișez, iar bătăile inimii ei îmi cutremură corpul.”

Nu credeam că ești capabil de așa ceva, n-aș fi crezut niciodată că... tu chiar mă iubești. Și o faci, dar eu nu mă pot schimba, chiar nu pot să fac asta și nici măcar nu-mi doresc prea tare. Mă întorc de fiecare dată la tine pentru că mă simt în siguranță, pentru că atunci când tună și fulgeră țin ochii închiși în timp ce te sărut și nu îmi mai dau seama de ceea ce se întâmplă în jurul meu. Îmi place să mă mișc leneșă prin casă, iar tu să mă întrebi dacă se poate mai repede, știu că-ți place să mă privești și mai știu și că ți-a plăcut ieri când am venit fără să te sun și ți-am propus să mă lași să-ți fac curățenie, știu cât de mult îți displace să faci asta, m-ai privit fără să faci altceva, m-ai privit cu sufletul la gură când îți ștergeam geamurile și îmi spuneai din când în când să am grijă. Știu că ți-a plăcut aseară când m-am cuibărit în brațele tale și nu te-am lăsat să te uiți la meci. Și mai știu și că azi-dimineață când te-ai trezit ai fost dezamăgit, dezamăgit că n-ai găsit nici măcar un bilețel, nici măcar micul-dejun pregătit, nici măcar o cafea proaspăt făcută, doar cămașa ta în care am dormit aranjată atent pe scaun. 
Cred că m-am obișnuit să plec de lângă tine înainte să te fac să crezi că am putea avea o relație normală.. pentru că eu nu sunt în stare de așa ceva. Mie nu-mi place „normalul” .
Nu-ți promit nimic, dar astăzi am făcut niște cumpărături, m-am gândit chiar să vin să le aduc la tine, poate că ți-ar fi plăcut să-ți gătesc, dar.. m-am gândit mai bine și deseară voi pleca acasă, mă voi întoarce în orășelul de unde am plecat și să nu-ți fie dor de mine, mă voi întoarce curând..

P.S: Să nu te superi prea tare pe mine că în timp ce dormeai, eu ți-am căutat prin calculator și am citit tot ce ai scris de mine. 

miercuri, 1 mai 2013

Pentru mine.

Și știi ceva ? Acum  nu mai sunt în camera mea, nu mai sunt închisă în casă, sunt lângă lacul „nostru” și sunt aici pentru că astăzi n-am nevoie de tine, am nevoie doar de amintirile noastre. Nu-ți mai scriu ca să-ți mărturisesc iubirea mea, sau ce-o fi ea, astăzi nici măcar nu-ți mai scriu ție, îi scriu sufletului meu.
Sub razele de soare și bătaia blândă a vântului îmi las corpul leneș pe banca pe care obișnuiam să vorbim ore întregi. Din când în când mai trec și câțiva îndrăgostiți, dar nu mă regăsesc în nicio pereche; noi, adică eu eram ciudată. Nu te-am lăsat niciodată să-mi fii alături în momentele importante, sau poate că nici măcar nu mi-ai dat de înțeles vreodată că-ți dorești asta; eu te-am privit din umbră de fiecare dată când făceai încă un pas în realizarea viselor tale; eu am fost cea care te-a îndepărtat de mine, ca apoi să te privesc fără să mă mai satur de tine, să te sun și să fiu bosumflată când refuzai să-mi vorbești; cred că am găsit problema : eu.
Ce am făcut astăzi pentru realizarea viselor mele ? În primul rând, mi-am acordat puțin timp, am analizat foarte bine situația și am căutat în adâncul sufletului meu care sunt adevăratele mele vise, nu ceea ce vreau eu să arăt celorlalți, ci ceea ce-mi doresc cu adevărat. Și știi ce-am descoperit ? Că aveai dreptate, că trebuie să-mi acord mai mult timp mie, să încerc, să explorez, să experimentez. 
Nu vreau să fiu doar o altă „ea” din mulțime, vreau să fac ceva pentru care alții să-și amintească de mine cu zâmbetul pe buze, vreau să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume, vreau să lupt pentru ceea ce-mi doresc, pentru că EL avea dreptate, că habar n-am cât de privilegiată sunt că am ce am. 
Am tot ce-mi trebuie pentru a renunța la tristețe, la starea asta pe care aproape că mi-am impus-o. Astăzi vreau să lupt pentru mine.