Am amânat cât mai mult momentul în care aveam să-ți scriu din nou, să-ți scriu rânduri pe care n-ai să le citești niciodată. Am fost fericită, cea mai fericită, în brațele tale. 4 zile, nu 3, 4 zile în care mi-ai fost alături și mi-ai făcut zilele mai frumoase cu gesturi micuțe.
Ah, probabil că nici nu-ți imaginezi că buchețelul micuț de flori pe care mi l-ai dat e încă la mine, că l-am păstrat și-l voi păstra poate pentru mult timp. Mi-au plăcut toate plimbările lungi pe care le făceam ținându-ne de mână și zâmbind fără să ne spunem vreun cuvânt. Și ne înțelegeam atât de bine doar din priviri !
Am stat cu capul pe pieptul tău și ți-am ascultat atentă bătăile inimii în timp ce priveam amândoi spre stele. Luna ne era complice, se ascundea din când în când după un nor pentru a ne lăsa pe întuneric să ne spunem totul printr-un sărut.
Seara în care am dansat din nou a fost cea mai frumoasă. Iar brațele tale în jurul corpului meu, târziu în noapte, au fost preferatele mele, căci nimeni nu m-a mai ținut în brațe așa cum ai făcut-o tu.
Am riscat, ți-am vorbit despre sentimentele mele, dar nu cu cuvinte, ci cu gesturi, cu priviri, iar tu mi-ai răspuns, m-ai făcut să zâmbesc și să plutesc, să trăiesc un vis și să fiu fericită.
Aseară am deschis geamul și am stins lumina. Mi-am închis telefonul și am descuiat ușa. M-am întins pe pat și am așteptat. Am așteptat și am adormit, iar tu n-ai venit. Dar și deseară te voi aștepta. Vei veni, trebuie să vii.
Ai să vii, nu-i așa ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu