duminică, 18 august 2013

Ultima noapte ?

Știu, iubitule, că te aștept degeaba în fiecare noapte, dar gândul că ai putea apărea la ușa mea.. și că ea ar fi încuiată nu mă lasă să dorm liniștită. Așa că nu doar că-ți las ușa descuiată, ci las și geamul deschis. Îmi place să simt fiecare adiere a vântului pe trupul meu alb, prea alb pentru perioada aceasta din an. În unele nopți reușesc să mă amăgesc că ești tu. 
Nu vreau să-ți provoc durere, ști doar că tot ce-mi doresc pentru tine e mult mai mult decât îmi doresc pentru mine. Întotdeauna te-am pus pe tine înaintea mea. Presupun că am făcut asta pentru că de obicei ofer mai multe decât primesc. Mult mai multe.
Ți-aș scrie, dar știu că ai citi (probabil) scrisoarea, grăbit cu o cană de cafea în mână. Și oare nu ți-e dor de cafeaua pe care ți-o făceam eu dimineața ? Chiar tu ai recunoscut că nimeni nu o face așa cum o fac eu. Iubitule, cafeaua aia are și câte o lacrimă de-a mea, de-aia nu poți să o faci la fel de bună. Nu trebuie să te ascunzi, știu câtă plăcere îți provoacă lacrimile mele. Te-am văzut de atâtea ori privindu-le cu ochii plini de sclipiri..demonice. Îți plac atât de mult, cum îmi place mie dâra de sânge pe care ți-o las după fiecare sărut de rămas-bun.
Iubitule, ne hrănim și satisfacem cu durerile celuilalt. 
Întoarce-te. Vino în noaptea asta să-mi vezi ultima lacrimă care se usucă pe obraz, căci îți promit că nu voi mai permite alteia să-mi ude fața. Vino să-ți las o ultimă dâră de sânge. Vino să ne luam rămas-bun așa cum se cuvine.







Te aștept. 

miercuri, 10 iulie 2013

Atât de pustiu..

„Ești bine ?” 
Trebuie să fiu, dragul meu, trebuie să fiu. Trebuie să-mi șterg lacrimile și să merg mai departe. M-ai crede oare dacă ți-aș spune că mi s-a golit bagajul, că toate iluziile au fost făcute din nou cioburi, că toate visele mele s-au înecat, căci am stat prea mult sub apă în așteptarea ta ? Nu m-ai crede, căci îți zâmbesc la fel ca înainte, te privesc la fel ca înainte și-mi lauzi ochii de fiecare dată când ne vedem, dar oare tu nu vezi că e o pată de tristețe în ei, oare tu nu observi că sufletul mi-e gol, iar eu mă zbat undeva pe jos, în fața picioarelor tale ? Ai grijă, că-mi calci sufletul fără să-ți dai seama. Oare nu-ți dai tu seama că pentru mine n-a fost doar o poveste, sau o aventură ? Pentru mine a fost și încă este mai mult, deși mă mulțumesc cu prietenia ta.
„Da, sunt doar puțin obosită.”
E uimitor cum de mă simți chiar și prin intermediul internetului; și atunci.. oare nu-mi vezi lacrimile care se agață cu greu de ochii mei, oare nu vezi ultima iluzie care se sparge când îți zâmbesc de fiecare dată ? Oare tu chiar nu vezi toate astea, sau pur și simplu îți place să-mi asculți strigătele mute ?

E genul acela de zi în care plâng, trântită în pat, și-mi doresc să mai fiu încă „fetița lu' tata”, să mă strângă în brațe și să-mi șoptească „Ești prințesa mea”, căci eram o prințesă, eram prințesa lui și mă simțeam protejată în brațele lui. Dar s-au dus vremurile alea.. sunt a nimănui. Sunt o prințesă fără coroană, iar inima mi-e pustie.


vineri, 5 iulie 2013

Decizia asta încă nu e luată

A trecut ceva timp de când nu am mai scris nimic. Aș putea spune că n-am simțit nevoia, dar de fapt nu m-am putut niciodată ridica din pat, de pe canapea, de pe scări etc pentru a mă deplasa până la laptop. Și nu mi-e rușine să o spun, căci aveam nevoie de o pauză, să-mi pun ordine în gânduri și să  iau anumite decizii, iar dacă aș fi scris, probabil că aș fi dus lucrurile într-o altă direcție, căci am o imaginație mult prea bogată.
Zilele astea s-au întâmplat multe și totuși prea puține. În primul rând, sunt mult mai liniștită, de fapt e o stare apropiată fericirii. Am uitat (aproape) cum e să stai nopți întregi așteptând un mesaj care oricum n-avea să vină. Am descoperit cât de bine e să ieși la plimbări lungi, fără nicio țintă, fără să te mai gândești la un „el” sau la probleme, pur și simplu să te bucuri de zilele frumoase de care ai parte.
Mi-e teamă că voi deveni extrem de plictisitoare cu acestă stare pe care o am, căci un scriitor cât trăiește suferă, iar eu cred că am lăsat această etapă undeva în urmă. Pe scurt, am decis să renunț la scris. Ce spuneți, e o idee bună ?

Nu cred că aș mai avea despre ce să scriu, acum, când tristețea e destul de departe..

miercuri, 26 iunie 2013

Scrisoare pentru el.

Am amânat cât mai mult momentul în care aveam să-ți scriu din nou, să-ți scriu rânduri pe care n-ai să le citești niciodată. Am fost fericită, cea mai fericită, în brațele tale. 4 zile, nu 3, 4 zile în care mi-ai fost alături și mi-ai făcut zilele mai frumoase cu gesturi micuțe.
Ah, probabil că nici nu-ți imaginezi că buchețelul micuț de flori pe care mi l-ai dat e încă la mine, că l-am păstrat și-l voi păstra poate pentru mult timp. Mi-au plăcut toate plimbările lungi pe care le făceam ținându-ne de mână și zâmbind fără să ne spunem vreun cuvânt. Și ne înțelegeam atât de bine doar din priviri ! 
Am stat cu capul pe pieptul tău și ți-am ascultat atentă bătăile inimii în timp ce priveam amândoi spre stele. Luna ne era complice, se ascundea din când în când după un nor pentru a ne lăsa pe întuneric să ne spunem totul printr-un sărut. 
Seara în care am dansat din nou a fost cea mai frumoasă. Iar brațele tale în jurul corpului meu, târziu în noapte, au fost preferatele mele, căci nimeni nu m-a mai ținut în brațe așa cum ai făcut-o tu. 
Am riscat, ți-am vorbit despre sentimentele mele, dar nu cu cuvinte, ci cu gesturi, cu priviri, iar tu mi-ai răspuns, m-ai făcut să zâmbesc și să plutesc, să trăiesc un vis și să fiu fericită.

Aseară am deschis geamul și am stins lumina. Mi-am închis telefonul și am descuiat ușa. M-am întins pe pat și am așteptat. Am așteptat și am adormit, iar tu n-ai venit. Dar și deseară te voi aștepta. Vei veni, trebuie să vii. 
Ai să vii, nu-i așa ? 

joi, 20 iunie 2013

Pentru el.

Nu cred că ți-am spus vreodată cât de mult însemni pentru mine, mi-a fost teamă că voi strica relația pe care o avem, frumoasa noastră relație de prietenie. Mi-a fost frică, am crezut că te voi pierde. Nu ți-am spus niciodată cât de mult mi-a plăcut să dansez cu tine, căci știai atât de bine să mă conduci, iar pașii noștri se potriveau perfect. Împreună eram perechea perfectă, eram cei după care se uitau toți, iar noi doi eram cei doi parteneri care s-ar fi potrivit, dar nu a fost nimic între ei. Am primit laude cu zâmbetul pe buze, am râs la fiecare comentariu care ne-ar fi făcut normal să roșim, ne-am ținut de mână în momentele grele și ne-am îmbrățișat când am fost foarte fericiți sau când unul dintre noi avea o problemă. Am fost în primul rând cei mai buni prieteni și drumurile ni s-au întâlnit mereu. Însă n-am avut niciodată curajul să-ți vorbesc despre adevăratele mele sentimente, chiar dacă de fiecare dată când te îmbrățișam îmi doream să nu-ți mai dau drumul. M-am amăgit cu alte povești, majoritatea inventate chiar de mine, m-am amăgit cu sentimentele altor băieți, când de fapt aveam nevoie doar de tine.
 Sunt multe feluri de a iubi și nu știu ce fel de iubire e cea pe care o simt pentru tine, dar știu că începe să-mi scape de sub control și nu știu dacă mă voi putea stăpâni 3 zile în care voi fi atât de aproape de tine să nu-ți spun că .. ei bine, te iubesc.
 Dar dacă vom dansa din nou, într-o seară, voi fi în stare să-ți spun tot.. chiar dacă asta înseamnă să te pierd. Până la urmă.. am pierdut atât de multe.. câteodată trebuie să riscăm.. chiar tu mi-ai spus asta. Risc.. pentru tine, pentru prima dată.
 Pentru A. , de la A.
(Chiar și numele noastre se potrivesc..)

marți, 18 iunie 2013

Pierdut

Prea multe jocuri stupide de-a iubirea.
Ai golit prea multe pahare și odată cu ele ți-ai dezgolit sufletul, ai fumat prea multe țigări, care ți-au făcut ochii să sece, ai îmbrățișat prea multe trupuri încercând să găsești un singur parfum, te-ai simțit pierdut în locul în care altă dată erai tu, adevăratul tu.
Te simți pierdut chiar și în momentul acesta pentru că parfumul ei nu-l folosește nicio altă „ea”, degeaba îl cauți disperat în toate femeile care ți se apropie, degeaba încerci să ți-o scoți din cap, pentru că ea nu e doar în capul tău, e în inima ta și de-acolo n-ai cum s-o scoți.
Te privesc de o săptămână în fiecare dimineață, pari din ce în ce mai obosit, ai cearcăne tot mai adânci, cafeaua o bei din ce în ce mai des și pofta de mâncare ți-a dispărut. Pari rănit, sau poate că nu e acesta cel mai bun cuvânt. Mie mi-e bine, mai bine decât credeam că-mi va fi. Mi-e bine să te am așa aproape, dar nu vreau mai mult, acum nu mai vreau. E greu să-mi explic toate astea chiar și mie, dar poate că.. poate că în sfârșit am reușit ceea ce mi-am dorit atât de mult. Îmi pare rău doar că te văd în starea asta și știu că eu sunt cea care ți-o provoacă, simt asta, citesc asta în ochii tăi.
Te-am iubit, dar n-a fost suficient. Aș vrea să-ți fie și ție bine acum.

joi, 13 iunie 2013

Cu cafea

N-am știut niciodată să pun punct acolo unde trebuia cu adevărat, am preferat întotdeauna să pun virgulă, sau punct și virgulă, mi s-a părut mult mai interesant. Mi-a plăcut întotdeauna să complic lucrurile, nu pentru că nu erau destul de complicate, ci pentru că-mi place să mă zbat, să pierd nopți întregi căutând o soluție, îmi place să simt fiecare mușchi încordat, ca apoi, când totul se rezolvă să simt o eliberare totală, să mă simt mai bine ca niciodată. De fiecare dată mă simt mai bine ca niciodată.
Astăzi ai avut grijă de mine, ca și cum.. ți-ar păsa. M-am amăgit că-ți pasă și acum te-aștept să vii, dar știu că va trebui să sar repede în pat și să fac în continuarea pe bolnăvioara, deși eu nu mai am nimic. Totuși, cred că a fost o alegere bună a stomacului meu să facă „mutre” exact când te aflai lângă mine, căci altfel n-ar fi avut cine să mă aducă acasă, sau să-mi cumpere niște fructe, apoi să încerce să mă înveselească.
Sunt o fraieră și asta doar pentru că am impresia că-ți mai pasă. Ești tu prea bun ca să mă lași în halul în care am fost să mă descurc singură, deși știi bine că asta merit. Ți-am aruncat azi-dimineață nervoasă caietul în față și ți-am reproșat că n-ai mai scris niciun cuvânt. Mi-e rușine cu mine, nici măcar cafeaua aia pe care am băut-o după nu m-a făcut să mă simt mai bine (și știi că e grav, dacă nici măcar cafeaua nu mă mai face să mă simt bine). Mi-e ciudă că stric ore,chiar zile întregi de abțineri, de zâmbete și cuvinte fără alte înțelesuri cu câteva secunde de reproșuri. Dar cedez. Am și eu o inimă. Și te iubește. Prea mult. Și te-aștept. Ai să vii în seara asta să vezi dacă mi-e bine ? Eu te-aștept.. cu ușa deschisă și cafeaua pregătită.