miercuri, 26 iunie 2013

Scrisoare pentru el.

Am amânat cât mai mult momentul în care aveam să-ți scriu din nou, să-ți scriu rânduri pe care n-ai să le citești niciodată. Am fost fericită, cea mai fericită, în brațele tale. 4 zile, nu 3, 4 zile în care mi-ai fost alături și mi-ai făcut zilele mai frumoase cu gesturi micuțe.
Ah, probabil că nici nu-ți imaginezi că buchețelul micuț de flori pe care mi l-ai dat e încă la mine, că l-am păstrat și-l voi păstra poate pentru mult timp. Mi-au plăcut toate plimbările lungi pe care le făceam ținându-ne de mână și zâmbind fără să ne spunem vreun cuvânt. Și ne înțelegeam atât de bine doar din priviri ! 
Am stat cu capul pe pieptul tău și ți-am ascultat atentă bătăile inimii în timp ce priveam amândoi spre stele. Luna ne era complice, se ascundea din când în când după un nor pentru a ne lăsa pe întuneric să ne spunem totul printr-un sărut. 
Seara în care am dansat din nou a fost cea mai frumoasă. Iar brațele tale în jurul corpului meu, târziu în noapte, au fost preferatele mele, căci nimeni nu m-a mai ținut în brațe așa cum ai făcut-o tu. 
Am riscat, ți-am vorbit despre sentimentele mele, dar nu cu cuvinte, ci cu gesturi, cu priviri, iar tu mi-ai răspuns, m-ai făcut să zâmbesc și să plutesc, să trăiesc un vis și să fiu fericită.

Aseară am deschis geamul și am stins lumina. Mi-am închis telefonul și am descuiat ușa. M-am întins pe pat și am așteptat. Am așteptat și am adormit, iar tu n-ai venit. Dar și deseară te voi aștepta. Vei veni, trebuie să vii. 
Ai să vii, nu-i așa ? 

joi, 20 iunie 2013

Pentru el.

Nu cred că ți-am spus vreodată cât de mult însemni pentru mine, mi-a fost teamă că voi strica relația pe care o avem, frumoasa noastră relație de prietenie. Mi-a fost frică, am crezut că te voi pierde. Nu ți-am spus niciodată cât de mult mi-a plăcut să dansez cu tine, căci știai atât de bine să mă conduci, iar pașii noștri se potriveau perfect. Împreună eram perechea perfectă, eram cei după care se uitau toți, iar noi doi eram cei doi parteneri care s-ar fi potrivit, dar nu a fost nimic între ei. Am primit laude cu zâmbetul pe buze, am râs la fiecare comentariu care ne-ar fi făcut normal să roșim, ne-am ținut de mână în momentele grele și ne-am îmbrățișat când am fost foarte fericiți sau când unul dintre noi avea o problemă. Am fost în primul rând cei mai buni prieteni și drumurile ni s-au întâlnit mereu. Însă n-am avut niciodată curajul să-ți vorbesc despre adevăratele mele sentimente, chiar dacă de fiecare dată când te îmbrățișam îmi doream să nu-ți mai dau drumul. M-am amăgit cu alte povești, majoritatea inventate chiar de mine, m-am amăgit cu sentimentele altor băieți, când de fapt aveam nevoie doar de tine.
 Sunt multe feluri de a iubi și nu știu ce fel de iubire e cea pe care o simt pentru tine, dar știu că începe să-mi scape de sub control și nu știu dacă mă voi putea stăpâni 3 zile în care voi fi atât de aproape de tine să nu-ți spun că .. ei bine, te iubesc.
 Dar dacă vom dansa din nou, într-o seară, voi fi în stare să-ți spun tot.. chiar dacă asta înseamnă să te pierd. Până la urmă.. am pierdut atât de multe.. câteodată trebuie să riscăm.. chiar tu mi-ai spus asta. Risc.. pentru tine, pentru prima dată.
 Pentru A. , de la A.
(Chiar și numele noastre se potrivesc..)

marți, 18 iunie 2013

Pierdut

Prea multe jocuri stupide de-a iubirea.
Ai golit prea multe pahare și odată cu ele ți-ai dezgolit sufletul, ai fumat prea multe țigări, care ți-au făcut ochii să sece, ai îmbrățișat prea multe trupuri încercând să găsești un singur parfum, te-ai simțit pierdut în locul în care altă dată erai tu, adevăratul tu.
Te simți pierdut chiar și în momentul acesta pentru că parfumul ei nu-l folosește nicio altă „ea”, degeaba îl cauți disperat în toate femeile care ți se apropie, degeaba încerci să ți-o scoți din cap, pentru că ea nu e doar în capul tău, e în inima ta și de-acolo n-ai cum s-o scoți.
Te privesc de o săptămână în fiecare dimineață, pari din ce în ce mai obosit, ai cearcăne tot mai adânci, cafeaua o bei din ce în ce mai des și pofta de mâncare ți-a dispărut. Pari rănit, sau poate că nu e acesta cel mai bun cuvânt. Mie mi-e bine, mai bine decât credeam că-mi va fi. Mi-e bine să te am așa aproape, dar nu vreau mai mult, acum nu mai vreau. E greu să-mi explic toate astea chiar și mie, dar poate că.. poate că în sfârșit am reușit ceea ce mi-am dorit atât de mult. Îmi pare rău doar că te văd în starea asta și știu că eu sunt cea care ți-o provoacă, simt asta, citesc asta în ochii tăi.
Te-am iubit, dar n-a fost suficient. Aș vrea să-ți fie și ție bine acum.

joi, 13 iunie 2013

Cu cafea

N-am știut niciodată să pun punct acolo unde trebuia cu adevărat, am preferat întotdeauna să pun virgulă, sau punct și virgulă, mi s-a părut mult mai interesant. Mi-a plăcut întotdeauna să complic lucrurile, nu pentru că nu erau destul de complicate, ci pentru că-mi place să mă zbat, să pierd nopți întregi căutând o soluție, îmi place să simt fiecare mușchi încordat, ca apoi, când totul se rezolvă să simt o eliberare totală, să mă simt mai bine ca niciodată. De fiecare dată mă simt mai bine ca niciodată.
Astăzi ai avut grijă de mine, ca și cum.. ți-ar păsa. M-am amăgit că-ți pasă și acum te-aștept să vii, dar știu că va trebui să sar repede în pat și să fac în continuarea pe bolnăvioara, deși eu nu mai am nimic. Totuși, cred că a fost o alegere bună a stomacului meu să facă „mutre” exact când te aflai lângă mine, căci altfel n-ar fi avut cine să mă aducă acasă, sau să-mi cumpere niște fructe, apoi să încerce să mă înveselească.
Sunt o fraieră și asta doar pentru că am impresia că-ți mai pasă. Ești tu prea bun ca să mă lași în halul în care am fost să mă descurc singură, deși știi bine că asta merit. Ți-am aruncat azi-dimineață nervoasă caietul în față și ți-am reproșat că n-ai mai scris niciun cuvânt. Mi-e rușine cu mine, nici măcar cafeaua aia pe care am băut-o după nu m-a făcut să mă simt mai bine (și știi că e grav, dacă nici măcar cafeaua nu mă mai face să mă simt bine). Mi-e ciudă că stric ore,chiar zile întregi de abțineri, de zâmbete și cuvinte fără alte înțelesuri cu câteva secunde de reproșuri. Dar cedez. Am și eu o inimă. Și te iubește. Prea mult. Și te-aștept. Ai să vii în seara asta să vezi dacă mi-e bine ? Eu te-aștept.. cu ușa deschisă și cafeaua pregătită.

duminică, 9 iunie 2013

M-ai recunoaste ?

Astazi vreau sa-ti spun o poveste, dar pe scurt, sunt cam obosita. Am plecat la drum, fara bani, fara haine, doar cu iluzii, vise si sperante. Am crezut si am castigat, caci in viata nu contaza doar ceea ce ai, ci pe cine ai alaturi, iar eu te aveam pe tine, chiar daca erai acolo doar in calitate de "coleg". Mi-e bine si asa, o luna intreaga te voi avea atat de aproape incat mi se va parea ceva ireal. Azi-dimineata ti-am spus ca-mi place sa ma joc cu cuvintele, ai inceput sa razi; am uitat ca tu nu ma crezi in stare de asa ceva, pardon, nu ma mai crezi in stare de asa ceva. Pentru ca tin minte ca tu ai fost primul care a crezut in mine cand am spus ca scriu, si scriam niste tampenii, credeai in mine doar pentru ca mi-erai iubit ?!
Ciudat cum de nu mi-am pus intrebarea asta pana acum, dar las-o asa. Blog-ul asta a devenit jurnalul meu, jurnal pentru tine. Si nu te urasc, nu pot sa o fac, mi-e cumva mila de mine, ca am devenit atat de firava incat nu-s in stare de sentimente urate decat pentru cateva clipe de furie, apoi le arunc intr-o cutie care o dau uitarii.
Cutia in care te-am aruncat pe tine nu am inchis-o destul de bine, vad ca te incapatanezi sa apari mereu in drumul meu. Sau poate ca.. poate ca e vorba doar despre "destin", desi nu cred in asa ceva. Pentru tine sunt in stare sa cred. Pentru tine sunt in stare sa-ti devin cea mai buna colega, apoi prietena, fara sa-ti mai vorbesc vreodata de iubire.
Si ti-ar veni sa crezi daca ti-as spune astea ? Eu, A. ? 

sâmbătă, 8 iunie 2013

Ea și eu.

Mi-ai cântat la chitară, dar nu melodia pe care o iubesc, ai cântat melodia care îi plăcea ei, se pare că n-ai uitat în niciun moment ce îi place și cum îi place, n-ai uitat că-i place să o cânți încet, ca și cum ar trebui să se confunde cu tăcerea. Ea îți sărea în brațe, îți lăsa o urmă de ruj pe gât și apoi te lăsa singur, pe o bancă pe care o așteptai din nou și din nou. Ea te-a învățat să te joci cu sentimente, căci ea se juca cu ale tale. Ai învățat să fii un actor mai bun decât ea, și ea chiar se pricepea la actorie. Ea folosea parfumul de orhidee pentru că știa că-ți place, se îmbrăca aproape întotdeauna cu ceva albastru pentru că era culoarea ta preferată și purta roșu doar ca să te facă să o dorești mai mult. Ea te-a părăsit pentru că nu s-a mai simțit în stare să stea după „copilăriile” tale, ea ți-a sfâșiat inima în mii de bucăți și te-a făcut să-ți pierzi nopțile ca un nebun, te-a făcut să devii tot ce-ai spus că nu vei deveni vreodată. Ea a fost rece, indiferentă, s-a jucat mult prea dur cu tine și te-a învățat ce înseamnă durerea.
Dar tot ea e cea care ți-a simțit lipsa, ea e cea care a descoperit că are sentimente, că nu ești doar un alt prost cu care se poate juca, și-a dat seama că toată scena pe care a jucat-o îi place mult prea mult, ea și-a schimbat apoi toate ideile, ea și-a schimbat parfumul și stilul vestimentar. Tot ea e cea care și-a dat seama că te iubește, cea care a făcut primul pas spre împăcare, ea a făcut primul pas spre prăpastia în care a căzut știind foarte bine în ce direcție se îndreaptă. Ea nu a fost o persoană bună, dar s-a schimbat.. pentru tine. Acum e alta, dar sentimentele ei pentru tine sunt aceleași. Cum poți transforma o scorpie într-o făptură atât de blândă și fragilă ca cea care e ea acum ?!

joi, 6 iunie 2013

Fără sens.

Sunt aceeași ciudată care vorbește cu o cămașă păstrată ca cel mai scump colier cu diamante, sunt aceeași nebună care și-a cumpărat un parfum ca cel pe care-l aveai tu și păstrează viu mirosul cămășii tale, sunt aceeași femeie care se simte o copilă când vine vorba despre tine, despre iubire.
Eu nu știu să iubesc așa ca în filme, nici măcar ca în cele mai „proaste” cărți; eu nu știu să ofer totul fără să aștept ceva în schimb, eu îți ofer dragostea mea și aștept măcar câteva gesturi tandre din partea ta. Eu sunt cea care ca o naivă te caută când se simte doborâtă și care stă la telefon, cu o pernă în brațe până când ți se termină ție cheful de a vorbi. Eu sunt cea care se trezește dimineața cu cearcăne adânci și zâmbește ca o idioată în oglindă pentru că-și imaginează că și fraierele au parte de o poveste ca-n filme. Dar eu sunt fraiera și nu,  nu am parte de o iubire ca în filme, eu nu am parte de iubire. 
Am doar momente, momente în care îți ascult vocea ca și cum ar fi cea mai frumoasă melodie de dragoste. Am momente în care mă cuibăresc în brațele tale pentru a-ți auzi șoaptele și pentru a-ți simții mâinile jucându-se cu părul meu. Sunt momentele acelea care-mi fac boala și mai greu de suportat, sunt momentele cu care mă chinui de fiecare dată când știu că tu nu ești lângă mine, când nu mă cauți și când mă lași să zac în balta propriilor iluzii înecate în negrul vieții.
Vreau să te urăsc, în fiecare zi îmi doresc asta, dar nu pot ! Nu pot să transform toată iubirea asta în ură; pur și simplu nu pot. Și cum ar trebui să mă prefac că nu te cunosc, acum când mi-ai fost prezentat ca un simplu „coleg” într-un proiect legat de o revistă ? Cum aș putea să vorbesc cu tine, să stau singură cu tine într-o cameră, încercând să planificăm tot proiectul, știind că în ochii tăi nu mai găsesc strălucirea de altă dată ? Cum să mă comport cu tine, când ar trebui să-mi fi un simplu coleg ? Cum să-mi controlez corpul, cum să-i spun că nu, de data aceasta nu mă vei mai lua în brațe ? Cum ar trebui să fiu puternică ? Ar trebui ?

luni, 3 iunie 2013

Ultima luptă ?

După câteva zile liniștite, trebuie să apară furtuna, e ca o lege nescrisă. E furtună din nou în viața mea, dar de data aceasta sunt și eu mai puternică; am învățat să țin la orgoliu mai mult decât țin la el și asta doar pentru că așa e mai bine, e mai bine să îmi stăpânesc dorința de a-l căuta, am nevoie să-i aud vocea, dar am nevoie și de mine, de cea care eram cândva, iar alături de el eu nu mai sunt aceea.
Am devenit rece, indiferentă. Toți mă întreabă ce e cu mine, dar problema e că nu-mi mai pasă de nimic, cel puțin nu astăzi. M-am săturat să mi se vorbească despre dreptate, dar să fiu furată când închid ochii doar pentru câteva secunde, m-am săturat să mi se vândă gogoși expirate, iar eu ca o naivă ce sunt să le primesc, să le mănânc, apoi să mă trezesc bolnavă. 
Bolnavă de la atâtea vise uitate, atâtea iluzii prăbușite, atâtea lacrimi ținute și atâtea cuvinte înghițite. 
Se dă ultima luptă, între mine și sentimentele mele, dar am de gând să câștig lupta asta, trebuie să mă stăpânesc. Trebuie să-mi scot șoaptele tale din cap, trebuie să-mi șterg cumva amprentele tale de pe pielea mea, trebuie să fac în așa fel încât tu să rămâi acolo unde ți-e locul, într-o cameră părăsită a sufletului meu, alături de ultimul demon care va fi învins.
Va fi învins. Promit.