duminică, 18 august 2013

Ultima noapte ?

Știu, iubitule, că te aștept degeaba în fiecare noapte, dar gândul că ai putea apărea la ușa mea.. și că ea ar fi încuiată nu mă lasă să dorm liniștită. Așa că nu doar că-ți las ușa descuiată, ci las și geamul deschis. Îmi place să simt fiecare adiere a vântului pe trupul meu alb, prea alb pentru perioada aceasta din an. În unele nopți reușesc să mă amăgesc că ești tu. 
Nu vreau să-ți provoc durere, ști doar că tot ce-mi doresc pentru tine e mult mai mult decât îmi doresc pentru mine. Întotdeauna te-am pus pe tine înaintea mea. Presupun că am făcut asta pentru că de obicei ofer mai multe decât primesc. Mult mai multe.
Ți-aș scrie, dar știu că ai citi (probabil) scrisoarea, grăbit cu o cană de cafea în mână. Și oare nu ți-e dor de cafeaua pe care ți-o făceam eu dimineața ? Chiar tu ai recunoscut că nimeni nu o face așa cum o fac eu. Iubitule, cafeaua aia are și câte o lacrimă de-a mea, de-aia nu poți să o faci la fel de bună. Nu trebuie să te ascunzi, știu câtă plăcere îți provoacă lacrimile mele. Te-am văzut de atâtea ori privindu-le cu ochii plini de sclipiri..demonice. Îți plac atât de mult, cum îmi place mie dâra de sânge pe care ți-o las după fiecare sărut de rămas-bun.
Iubitule, ne hrănim și satisfacem cu durerile celuilalt. 
Întoarce-te. Vino în noaptea asta să-mi vezi ultima lacrimă care se usucă pe obraz, căci îți promit că nu voi mai permite alteia să-mi ude fața. Vino să-ți las o ultimă dâră de sânge. Vino să ne luam rămas-bun așa cum se cuvine.







Te aștept. 

miercuri, 10 iulie 2013

Atât de pustiu..

„Ești bine ?” 
Trebuie să fiu, dragul meu, trebuie să fiu. Trebuie să-mi șterg lacrimile și să merg mai departe. M-ai crede oare dacă ți-aș spune că mi s-a golit bagajul, că toate iluziile au fost făcute din nou cioburi, că toate visele mele s-au înecat, căci am stat prea mult sub apă în așteptarea ta ? Nu m-ai crede, căci îți zâmbesc la fel ca înainte, te privesc la fel ca înainte și-mi lauzi ochii de fiecare dată când ne vedem, dar oare tu nu vezi că e o pată de tristețe în ei, oare tu nu observi că sufletul mi-e gol, iar eu mă zbat undeva pe jos, în fața picioarelor tale ? Ai grijă, că-mi calci sufletul fără să-ți dai seama. Oare nu-ți dai tu seama că pentru mine n-a fost doar o poveste, sau o aventură ? Pentru mine a fost și încă este mai mult, deși mă mulțumesc cu prietenia ta.
„Da, sunt doar puțin obosită.”
E uimitor cum de mă simți chiar și prin intermediul internetului; și atunci.. oare nu-mi vezi lacrimile care se agață cu greu de ochii mei, oare nu vezi ultima iluzie care se sparge când îți zâmbesc de fiecare dată ? Oare tu chiar nu vezi toate astea, sau pur și simplu îți place să-mi asculți strigătele mute ?

E genul acela de zi în care plâng, trântită în pat, și-mi doresc să mai fiu încă „fetița lu' tata”, să mă strângă în brațe și să-mi șoptească „Ești prințesa mea”, căci eram o prințesă, eram prințesa lui și mă simțeam protejată în brațele lui. Dar s-au dus vremurile alea.. sunt a nimănui. Sunt o prințesă fără coroană, iar inima mi-e pustie.


vineri, 5 iulie 2013

Decizia asta încă nu e luată

A trecut ceva timp de când nu am mai scris nimic. Aș putea spune că n-am simțit nevoia, dar de fapt nu m-am putut niciodată ridica din pat, de pe canapea, de pe scări etc pentru a mă deplasa până la laptop. Și nu mi-e rușine să o spun, căci aveam nevoie de o pauză, să-mi pun ordine în gânduri și să  iau anumite decizii, iar dacă aș fi scris, probabil că aș fi dus lucrurile într-o altă direcție, căci am o imaginație mult prea bogată.
Zilele astea s-au întâmplat multe și totuși prea puține. În primul rând, sunt mult mai liniștită, de fapt e o stare apropiată fericirii. Am uitat (aproape) cum e să stai nopți întregi așteptând un mesaj care oricum n-avea să vină. Am descoperit cât de bine e să ieși la plimbări lungi, fără nicio țintă, fără să te mai gândești la un „el” sau la probleme, pur și simplu să te bucuri de zilele frumoase de care ai parte.
Mi-e teamă că voi deveni extrem de plictisitoare cu acestă stare pe care o am, căci un scriitor cât trăiește suferă, iar eu cred că am lăsat această etapă undeva în urmă. Pe scurt, am decis să renunț la scris. Ce spuneți, e o idee bună ?

Nu cred că aș mai avea despre ce să scriu, acum, când tristețea e destul de departe..

miercuri, 26 iunie 2013

Scrisoare pentru el.

Am amânat cât mai mult momentul în care aveam să-ți scriu din nou, să-ți scriu rânduri pe care n-ai să le citești niciodată. Am fost fericită, cea mai fericită, în brațele tale. 4 zile, nu 3, 4 zile în care mi-ai fost alături și mi-ai făcut zilele mai frumoase cu gesturi micuțe.
Ah, probabil că nici nu-ți imaginezi că buchețelul micuț de flori pe care mi l-ai dat e încă la mine, că l-am păstrat și-l voi păstra poate pentru mult timp. Mi-au plăcut toate plimbările lungi pe care le făceam ținându-ne de mână și zâmbind fără să ne spunem vreun cuvânt. Și ne înțelegeam atât de bine doar din priviri ! 
Am stat cu capul pe pieptul tău și ți-am ascultat atentă bătăile inimii în timp ce priveam amândoi spre stele. Luna ne era complice, se ascundea din când în când după un nor pentru a ne lăsa pe întuneric să ne spunem totul printr-un sărut. 
Seara în care am dansat din nou a fost cea mai frumoasă. Iar brațele tale în jurul corpului meu, târziu în noapte, au fost preferatele mele, căci nimeni nu m-a mai ținut în brațe așa cum ai făcut-o tu. 
Am riscat, ți-am vorbit despre sentimentele mele, dar nu cu cuvinte, ci cu gesturi, cu priviri, iar tu mi-ai răspuns, m-ai făcut să zâmbesc și să plutesc, să trăiesc un vis și să fiu fericită.

Aseară am deschis geamul și am stins lumina. Mi-am închis telefonul și am descuiat ușa. M-am întins pe pat și am așteptat. Am așteptat și am adormit, iar tu n-ai venit. Dar și deseară te voi aștepta. Vei veni, trebuie să vii. 
Ai să vii, nu-i așa ? 

joi, 20 iunie 2013

Pentru el.

Nu cred că ți-am spus vreodată cât de mult însemni pentru mine, mi-a fost teamă că voi strica relația pe care o avem, frumoasa noastră relație de prietenie. Mi-a fost frică, am crezut că te voi pierde. Nu ți-am spus niciodată cât de mult mi-a plăcut să dansez cu tine, căci știai atât de bine să mă conduci, iar pașii noștri se potriveau perfect. Împreună eram perechea perfectă, eram cei după care se uitau toți, iar noi doi eram cei doi parteneri care s-ar fi potrivit, dar nu a fost nimic între ei. Am primit laude cu zâmbetul pe buze, am râs la fiecare comentariu care ne-ar fi făcut normal să roșim, ne-am ținut de mână în momentele grele și ne-am îmbrățișat când am fost foarte fericiți sau când unul dintre noi avea o problemă. Am fost în primul rând cei mai buni prieteni și drumurile ni s-au întâlnit mereu. Însă n-am avut niciodată curajul să-ți vorbesc despre adevăratele mele sentimente, chiar dacă de fiecare dată când te îmbrățișam îmi doream să nu-ți mai dau drumul. M-am amăgit cu alte povești, majoritatea inventate chiar de mine, m-am amăgit cu sentimentele altor băieți, când de fapt aveam nevoie doar de tine.
 Sunt multe feluri de a iubi și nu știu ce fel de iubire e cea pe care o simt pentru tine, dar știu că începe să-mi scape de sub control și nu știu dacă mă voi putea stăpâni 3 zile în care voi fi atât de aproape de tine să nu-ți spun că .. ei bine, te iubesc.
 Dar dacă vom dansa din nou, într-o seară, voi fi în stare să-ți spun tot.. chiar dacă asta înseamnă să te pierd. Până la urmă.. am pierdut atât de multe.. câteodată trebuie să riscăm.. chiar tu mi-ai spus asta. Risc.. pentru tine, pentru prima dată.
 Pentru A. , de la A.
(Chiar și numele noastre se potrivesc..)

marți, 18 iunie 2013

Pierdut

Prea multe jocuri stupide de-a iubirea.
Ai golit prea multe pahare și odată cu ele ți-ai dezgolit sufletul, ai fumat prea multe țigări, care ți-au făcut ochii să sece, ai îmbrățișat prea multe trupuri încercând să găsești un singur parfum, te-ai simțit pierdut în locul în care altă dată erai tu, adevăratul tu.
Te simți pierdut chiar și în momentul acesta pentru că parfumul ei nu-l folosește nicio altă „ea”, degeaba îl cauți disperat în toate femeile care ți se apropie, degeaba încerci să ți-o scoți din cap, pentru că ea nu e doar în capul tău, e în inima ta și de-acolo n-ai cum s-o scoți.
Te privesc de o săptămână în fiecare dimineață, pari din ce în ce mai obosit, ai cearcăne tot mai adânci, cafeaua o bei din ce în ce mai des și pofta de mâncare ți-a dispărut. Pari rănit, sau poate că nu e acesta cel mai bun cuvânt. Mie mi-e bine, mai bine decât credeam că-mi va fi. Mi-e bine să te am așa aproape, dar nu vreau mai mult, acum nu mai vreau. E greu să-mi explic toate astea chiar și mie, dar poate că.. poate că în sfârșit am reușit ceea ce mi-am dorit atât de mult. Îmi pare rău doar că te văd în starea asta și știu că eu sunt cea care ți-o provoacă, simt asta, citesc asta în ochii tăi.
Te-am iubit, dar n-a fost suficient. Aș vrea să-ți fie și ție bine acum.

joi, 13 iunie 2013

Cu cafea

N-am știut niciodată să pun punct acolo unde trebuia cu adevărat, am preferat întotdeauna să pun virgulă, sau punct și virgulă, mi s-a părut mult mai interesant. Mi-a plăcut întotdeauna să complic lucrurile, nu pentru că nu erau destul de complicate, ci pentru că-mi place să mă zbat, să pierd nopți întregi căutând o soluție, îmi place să simt fiecare mușchi încordat, ca apoi, când totul se rezolvă să simt o eliberare totală, să mă simt mai bine ca niciodată. De fiecare dată mă simt mai bine ca niciodată.
Astăzi ai avut grijă de mine, ca și cum.. ți-ar păsa. M-am amăgit că-ți pasă și acum te-aștept să vii, dar știu că va trebui să sar repede în pat și să fac în continuarea pe bolnăvioara, deși eu nu mai am nimic. Totuși, cred că a fost o alegere bună a stomacului meu să facă „mutre” exact când te aflai lângă mine, căci altfel n-ar fi avut cine să mă aducă acasă, sau să-mi cumpere niște fructe, apoi să încerce să mă înveselească.
Sunt o fraieră și asta doar pentru că am impresia că-ți mai pasă. Ești tu prea bun ca să mă lași în halul în care am fost să mă descurc singură, deși știi bine că asta merit. Ți-am aruncat azi-dimineață nervoasă caietul în față și ți-am reproșat că n-ai mai scris niciun cuvânt. Mi-e rușine cu mine, nici măcar cafeaua aia pe care am băut-o după nu m-a făcut să mă simt mai bine (și știi că e grav, dacă nici măcar cafeaua nu mă mai face să mă simt bine). Mi-e ciudă că stric ore,chiar zile întregi de abțineri, de zâmbete și cuvinte fără alte înțelesuri cu câteva secunde de reproșuri. Dar cedez. Am și eu o inimă. Și te iubește. Prea mult. Și te-aștept. Ai să vii în seara asta să vezi dacă mi-e bine ? Eu te-aștept.. cu ușa deschisă și cafeaua pregătită.

duminică, 9 iunie 2013

M-ai recunoaste ?

Astazi vreau sa-ti spun o poveste, dar pe scurt, sunt cam obosita. Am plecat la drum, fara bani, fara haine, doar cu iluzii, vise si sperante. Am crezut si am castigat, caci in viata nu contaza doar ceea ce ai, ci pe cine ai alaturi, iar eu te aveam pe tine, chiar daca erai acolo doar in calitate de "coleg". Mi-e bine si asa, o luna intreaga te voi avea atat de aproape incat mi se va parea ceva ireal. Azi-dimineata ti-am spus ca-mi place sa ma joc cu cuvintele, ai inceput sa razi; am uitat ca tu nu ma crezi in stare de asa ceva, pardon, nu ma mai crezi in stare de asa ceva. Pentru ca tin minte ca tu ai fost primul care a crezut in mine cand am spus ca scriu, si scriam niste tampenii, credeai in mine doar pentru ca mi-erai iubit ?!
Ciudat cum de nu mi-am pus intrebarea asta pana acum, dar las-o asa. Blog-ul asta a devenit jurnalul meu, jurnal pentru tine. Si nu te urasc, nu pot sa o fac, mi-e cumva mila de mine, ca am devenit atat de firava incat nu-s in stare de sentimente urate decat pentru cateva clipe de furie, apoi le arunc intr-o cutie care o dau uitarii.
Cutia in care te-am aruncat pe tine nu am inchis-o destul de bine, vad ca te incapatanezi sa apari mereu in drumul meu. Sau poate ca.. poate ca e vorba doar despre "destin", desi nu cred in asa ceva. Pentru tine sunt in stare sa cred. Pentru tine sunt in stare sa-ti devin cea mai buna colega, apoi prietena, fara sa-ti mai vorbesc vreodata de iubire.
Si ti-ar veni sa crezi daca ti-as spune astea ? Eu, A. ? 

sâmbătă, 8 iunie 2013

Ea și eu.

Mi-ai cântat la chitară, dar nu melodia pe care o iubesc, ai cântat melodia care îi plăcea ei, se pare că n-ai uitat în niciun moment ce îi place și cum îi place, n-ai uitat că-i place să o cânți încet, ca și cum ar trebui să se confunde cu tăcerea. Ea îți sărea în brațe, îți lăsa o urmă de ruj pe gât și apoi te lăsa singur, pe o bancă pe care o așteptai din nou și din nou. Ea te-a învățat să te joci cu sentimente, căci ea se juca cu ale tale. Ai învățat să fii un actor mai bun decât ea, și ea chiar se pricepea la actorie. Ea folosea parfumul de orhidee pentru că știa că-ți place, se îmbrăca aproape întotdeauna cu ceva albastru pentru că era culoarea ta preferată și purta roșu doar ca să te facă să o dorești mai mult. Ea te-a părăsit pentru că nu s-a mai simțit în stare să stea după „copilăriile” tale, ea ți-a sfâșiat inima în mii de bucăți și te-a făcut să-ți pierzi nopțile ca un nebun, te-a făcut să devii tot ce-ai spus că nu vei deveni vreodată. Ea a fost rece, indiferentă, s-a jucat mult prea dur cu tine și te-a învățat ce înseamnă durerea.
Dar tot ea e cea care ți-a simțit lipsa, ea e cea care a descoperit că are sentimente, că nu ești doar un alt prost cu care se poate juca, și-a dat seama că toată scena pe care a jucat-o îi place mult prea mult, ea și-a schimbat apoi toate ideile, ea și-a schimbat parfumul și stilul vestimentar. Tot ea e cea care și-a dat seama că te iubește, cea care a făcut primul pas spre împăcare, ea a făcut primul pas spre prăpastia în care a căzut știind foarte bine în ce direcție se îndreaptă. Ea nu a fost o persoană bună, dar s-a schimbat.. pentru tine. Acum e alta, dar sentimentele ei pentru tine sunt aceleași. Cum poți transforma o scorpie într-o făptură atât de blândă și fragilă ca cea care e ea acum ?!

joi, 6 iunie 2013

Fără sens.

Sunt aceeași ciudată care vorbește cu o cămașă păstrată ca cel mai scump colier cu diamante, sunt aceeași nebună care și-a cumpărat un parfum ca cel pe care-l aveai tu și păstrează viu mirosul cămășii tale, sunt aceeași femeie care se simte o copilă când vine vorba despre tine, despre iubire.
Eu nu știu să iubesc așa ca în filme, nici măcar ca în cele mai „proaste” cărți; eu nu știu să ofer totul fără să aștept ceva în schimb, eu îți ofer dragostea mea și aștept măcar câteva gesturi tandre din partea ta. Eu sunt cea care ca o naivă te caută când se simte doborâtă și care stă la telefon, cu o pernă în brațe până când ți se termină ție cheful de a vorbi. Eu sunt cea care se trezește dimineața cu cearcăne adânci și zâmbește ca o idioată în oglindă pentru că-și imaginează că și fraierele au parte de o poveste ca-n filme. Dar eu sunt fraiera și nu,  nu am parte de o iubire ca în filme, eu nu am parte de iubire. 
Am doar momente, momente în care îți ascult vocea ca și cum ar fi cea mai frumoasă melodie de dragoste. Am momente în care mă cuibăresc în brațele tale pentru a-ți auzi șoaptele și pentru a-ți simții mâinile jucându-se cu părul meu. Sunt momentele acelea care-mi fac boala și mai greu de suportat, sunt momentele cu care mă chinui de fiecare dată când știu că tu nu ești lângă mine, când nu mă cauți și când mă lași să zac în balta propriilor iluzii înecate în negrul vieții.
Vreau să te urăsc, în fiecare zi îmi doresc asta, dar nu pot ! Nu pot să transform toată iubirea asta în ură; pur și simplu nu pot. Și cum ar trebui să mă prefac că nu te cunosc, acum când mi-ai fost prezentat ca un simplu „coleg” într-un proiect legat de o revistă ? Cum aș putea să vorbesc cu tine, să stau singură cu tine într-o cameră, încercând să planificăm tot proiectul, știind că în ochii tăi nu mai găsesc strălucirea de altă dată ? Cum să mă comport cu tine, când ar trebui să-mi fi un simplu coleg ? Cum să-mi controlez corpul, cum să-i spun că nu, de data aceasta nu mă vei mai lua în brațe ? Cum ar trebui să fiu puternică ? Ar trebui ?

luni, 3 iunie 2013

Ultima luptă ?

După câteva zile liniștite, trebuie să apară furtuna, e ca o lege nescrisă. E furtună din nou în viața mea, dar de data aceasta sunt și eu mai puternică; am învățat să țin la orgoliu mai mult decât țin la el și asta doar pentru că așa e mai bine, e mai bine să îmi stăpânesc dorința de a-l căuta, am nevoie să-i aud vocea, dar am nevoie și de mine, de cea care eram cândva, iar alături de el eu nu mai sunt aceea.
Am devenit rece, indiferentă. Toți mă întreabă ce e cu mine, dar problema e că nu-mi mai pasă de nimic, cel puțin nu astăzi. M-am săturat să mi se vorbească despre dreptate, dar să fiu furată când închid ochii doar pentru câteva secunde, m-am săturat să mi se vândă gogoși expirate, iar eu ca o naivă ce sunt să le primesc, să le mănânc, apoi să mă trezesc bolnavă. 
Bolnavă de la atâtea vise uitate, atâtea iluzii prăbușite, atâtea lacrimi ținute și atâtea cuvinte înghițite. 
Se dă ultima luptă, între mine și sentimentele mele, dar am de gând să câștig lupta asta, trebuie să mă stăpânesc. Trebuie să-mi scot șoaptele tale din cap, trebuie să-mi șterg cumva amprentele tale de pe pielea mea, trebuie să fac în așa fel încât tu să rămâi acolo unde ți-e locul, într-o cameră părăsită a sufletului meu, alături de ultimul demon care va fi învins.
Va fi învins. Promit.

miercuri, 29 mai 2013

În doar trei zile..

Cred că aș avea multe de spus, dar prea puțin timp pentru a o face. În ultimele zile mi-a fost bine, de fapt mi-a fost cât de bine s-a putut după alte iluzii călcate în picioare, după alte promisiuni încălcate. Am înțeles în sfârșit că sunt cuvinte care pur și simplu nu au nicio valoare dacă nu sunt și demonstrate. Am înțeles că nu se merită să te reîntorci de nenumărate ori în trecut pentru că știi prea bine care este sfârșitul poveștii, oricât de mult ai încerca să te minți că se poate schimba.
Sfârșitul se poate schimba doar dacă începi o nouă poveste, dacă o iei din nou e la 0. Poate că e prea repede să o spun, dar mă simt bine așa cum sunt acum. Mi-am dat seama că foarte mult timp se scurgea total aiurea doar stând pe facebook în fiecare zi. Acum, intru doar seara și nu stau nici măcar o oră, oricum dacă ar fi ceva important ce ar trebui să știu, mi-ar spune cineva în față, nu ar trebui să citesc comentarii sau să-mi dau seama din poze. Adevărul este că dependența de facebook sau orice altă rețea de socializare ne împiedică mintea să se dezvolte, să ne ajute în activitățile pe care vrem să le facem. Concentrarea nu mai poate fi atinsă pentru că în gândul nostru nu mai există altceva decât „Să văd cine ce a mai postat.” și deși știm că nu e nimic nou, dăm refresh de prea multe ori, că doar-doar vom afla ceva interesant.
Astăzi am zâmbit, pentru prima dată după trei zile. Toată lumea și-a dat seama că nu sunt în regulă, dar îmi revin, încet-încet îmi revin. De data aceasta voi fi bine, mai bine ca niciodată.
Slavă Domnului, că mi-am găsit liniștea pe care o căutam de atâta timp și puterea de a spune „nu” toate lucrurilor nocive. Sper să am în continuare forța necesară pentru a-mi realiza toate visele, căci sunt numeroase.
Aș mai avea multe de zis, dar am prea multe de făcut încât voi găsi altă dată timpul necesar de a vorbi.

duminică, 26 mai 2013

Revenire.

Eram sigură că așa se va întâmpla, eram sigură că picioarele mele goale vor face prea mult zgomot pe podeaua rece a camerei în timp ce lacrimile-mi sunt la un pas de eliberare. Eram sigură că vei pleca fără să-mi dai vreo explicație, singurele tale cuvinte fiind „Nu merge”. Nu, pentru tine nu am fost niciodată destul de bună, poate că așa a fost să fie, poate că îți dorești mai mult decât o sentimentalistă, poate că tu-ți dorești femeia care să se dezbrace în fața ta de haine, nu de sentimente, măști, vise și iluzii. Poate că n-am știut niciodată să-ți arăt cine sunt cu adevărat, sau poate că n-am fost niciodată suficient de bună pentru tine. Sau poate că tu n-ai fost cel care trebuie să-mi fie alături, dar dacă nu ești tu, eu nu vreau pe altcineva. Nu vreau să dau vina pe tine, dar „datorită” ție inima mea nu va mai fi ruptă-n mii de bucăți, nu vor mai exista nopți în care voi plânge, nu, toate aceste capitole sunt închise. Pentru totdeauna.
Sunt furioasă și poate că voi regreta decizia pe care am luat-o, dar de data aceasta nu voi mai da înapoi. Nu voi mai fi fraiera care oferă dragoste acolo unde găsește doar gunoi, nu voi mai fi cea care zâmbește absent sperând că te va vedea. Voi fi din nou cum eram înainte să te întâlnesc. Salută scorpia din mine, ai făcut în așa fel încât a revenit. Dar ferește-te de ea, căci cândva te-a iubit mai mult decât s-a iubit pe ea. Să-ți fie frică de ea, căci dacă va vrea să te facă să suferi, se va apropia de tine, te va îmbrățișa și-ți va smulge inima din piept, o va strânge în mâinile ei mici și albe și o va arunca apoi pe jos pentru a o călca în picioare.

Te iubesc !

joi, 23 mai 2013

Plouă

Ploua, prea tare, dar ei nu-i păsa, pelerina sa colorată îi acoperea corpul, lăsând însă să se vadă câteva șuvițe de păr șaten deschis. Râdea și sărea în bălți, chiar dacă știa că acasă mama sa o va certa că s-a udat din nou la piciorușe și îi va da un ceai cald pentru a nu răci. Nu-i păsa, era prea mică pentru a se gândi la toate astea, îi plăcea să sară în bălți, stropindu-și astfel prietenii. Mică și fericită. 
Imaginea care mi se derula înaintea ochilor părea atât de reală, era greu de crezut că au trecut atâția ani de când n-am mai sărit într-o baltă stropindu-i pe cei din jurul meu. Acum stau în ploaie fără să am nici măcar o umbrelă, acum sunt mult prea fericită pentru a mă mai ascunde de ploaie. Merg mai departe, chiar dacă sunt udă, chiar dacă știu că mă așteaptă o răceală zdravănă. Și ești și tu lângă mine, la fel de ud, la fel de optimist în privința viitorului nostru. Viitorul nostru. Cât de bine sună ! Aproape ireal.
Plouă și noi suntem ca doi copii care aleargă spre casă, fericiți. Sunt din nou fericită, dar nu mai sunt mică. Nu, nu-mi vine să cred că în sfârșit a meritat să lupt pentru ceea ce-mi doresc, nu-mi vine să cred că primesc în sfârșit ceea ce mi-am dorit atât de mult, nu-mi vine să cred că ești lângă mine și mă strângi tare de mână în timp ce eu tremur -dar nu de frig- nu, chiar nu-mi vine să cred că tu ești cel care m-a adus până acasă, apoi m-a sărutat ușor. Ești real, chiar ești real ? Faci parte din viața mea ? Chiar vom fi fericiți ? Promite-mi că de data asta da.. Promite-mi..



Și m-ai schimbat. Prea mult.  Dar cred în tine, pentru ultima dată.

marți, 21 mai 2013

Promisiuni

Întotdeauna am auzit că dacă-ți place ceva cu adevărat, îți faci timp pentru acel ceva, dar n-a fost cazul meu; mi-a plăcut întotdeauna să amân „momentul” pentru a mă bucura și mai mult de el, și trebuie să recunosc că am ajuns într-un punct în care mi se pare că am dat cu piciorul în momentele „perfecte” alegându-le mereu pe cele nepotrivite. Și acum spun : nu momentele au fost nepotrivite, ci alegerile pe care le-am făcut eu. 
Am amânat întotdeauna momentul în care voi începe să scriu despre ceva serios, momentul în care-mi voi alege un anumit subiect pe care-l voi păstra de la început la sfârșit. Am amânat întotdeauna momentul în care trebuia să spui ce-mi doresc să fac și i-am lăsat pe alții să decidă în locul meu, ca mai apoi să lupt cu toate puterile să obțin singură ce-mi doresc. Și le mulțumesc pentru alegerile nepotrivite pe care le-au făcut, ele m-au modelat în persoana care sunt astăzi. 
Și-mi doresc din toată inima să mă regăsesc, dar știu că e imposibil, știu că partea aceea din mine pe care o caut în fiecare zi nu mai este, nu este pierdută, pur și simplu a murit. Nu o mai caut, am renunțat la căutările fără niciun rezultat, e doar pierdere de timp. Ce-ar fi să schimb câte ceva la mine și să mă bucur de noua mea „persoană” ? Ce-ar fi să-mi umplu sufletul doar cu dragoste și să ofer doar zâmbete celor din jurul meu ? Ce-ar fi să devin o persoană mai bună ?
Aș putea ? Chiar aș putea ?
Provocare. De la mine pentru mine. Promit că voi da tot ce am mai bun. Promit că voi învinge. Promit că voi fi eu cea care va râde la sfârșit. Promit că de-acum scorpia va rămâne în trecut.





Să nu crezi în promisiuni, până când nu primești o mică dovadă că ele ar putea fi îndeplinite.

luni, 20 mai 2013

Scrisoare pentru un puști

Puștiule,
Nu-ți mai bea cafeaua fără zahăr și lapte, știu că nu-ți place, lasă-te de fumat, nu ai suportat niciodată fumul de țigară. Nu mai bea, nu-mi demonstrezi nimic dacă te târăști beat până la ușa mea pentru a-mi spune cât de mult însemn pentru tine, doar pentru că se zice că  trebuie crezuți copiii și oamenii beți. Eu oricum nu te cred, n-ai cum să iubești o scorpie, n-ai cum să iubești scorpia din mine.
Te-am transformat într-o persoană pe care nu suportai să o vezi pe stradă, din cauza mea te-ai schimbat, mult prea mult și nu știu dacă mi-o voi ierta vreodată. Ți-am mai spus, vei rămâne mereu doar un micuț prostuț care nu știe nimic despre greutățile vieții. Mi-ai vorbit de nenumărate ori despre greutățile prin care ai trecut tu, dar eu mi-am înghițit cuvintele, te-am ascultat și te-am sărutat ca și cum tu ai avea dreptate, ca și cum toate momentele acelea dificile pentru tine mie-mi sunt necunoscute. Dar nu-mi sunt, am trecut prin mult mai multe decât tine, dar am preferat să tac, n-am spus niciodată ce-am avut pe suflet, n-am spus nimănui câte mi s-au întâmplat.. și tu, puștiule, spui că mă cunoști, spui că o să înțeleg și eu cândva, dar tu, tu când vei înțelege că nu-s așa cum par ? Că am mai mult venin în suflet decât ai tu dragoste ?
N-ai să înțelegi niciodată că fata aia care stă dezbrăcată în fața ta, nu s-a dezbrăcat niciodată complet.. pentru că nu i-ai cunoscut toate secretele, pentru că n-ai știut de ce tremură târziu în noapte.. și n-ai știut niciodată că pentru ea ai fost doar un puști, chiar dacă erai cu doi ani mai mare decât ea.


Mai ai multe de învățat.

sâmbătă, 18 mai 2013

Un nou capitol

Într-o zi ți se întâmplă să te trezești și să-ți dorești să faci ceva pentru fericirea sufletului tău. Este o zi în care decizi să pui capăt chinului în fața căruia îngenuncheai în fiecare zi. Vine o zi în care înțelegi că fiecare capitol din viața ta trebuie să aibă un sfârșit și că trebuie să începi un alt capitol, lăsând toate întâmplările din capitolul anterior acolo, în urmă.
Nu vei putea niciodată scrie un capitol nou, nu vei putea cunoaște oameni care ți-ar putea oferi puțin din tot ce-ți dorești, dacă încă te mai agăți de persoanele care te-au lăsat, persoanele care au ales să se retragă din viața ta. Lasă-le să plece, lasă-le să fie fericite și zâmbește-le atunci când le întâlnești pe stradă. Nu păstra toată răutatea în sufletul tău, nu păstra amintirile urâte, încearcă să le păstrezi doar pe cele care-ți provoacă zâmbetul.
Ce zici, n-ar fi mai bine să încerci să renunți la persoana pe care spui că o iubești, dacă ea nu vrea să-ți fie alături ? Las-o să fie fericită, dacă o iubești cu adevărat și cel mai important lasă-te pe tine să fii fericit/fericită.
Vor fi multe momente în care vei privi în trecut și vei simți un mare gol în suflet, dar nu trebuie să iei decizii disperate, nu trebuie să te lași purtat de impulsuri, momentele acelea trec.. exact așa cum vin. Amintește-ți că ți-e dor de niște momente, nu neapărat de persoanele cu care ai împărțit acele momente.
Știu că poate mulți nu veți fi de acord cu mine, dar eu am înțeles că este inutil să lupți, să suferi pentru o persoană care a renunțat la tine, care a decis să-și vadă de viața ei fără să se mai uite în urma sa spre tine. E greu să te abții să nu o cauți, știu, dar altfel nu vei reuși niciodată să scapi de starea de tristețe, de golul imens pe care-l ai în inima ta. Trebuie să înțelegi că atunci când ai dat tot ce-ai avut, când ești convins că ai luptat destul.. trebuie să renunți. Nu poți lupta la nesfârșit.
Știu cum e să iubești, cum e să speri până în ultima clipă că ceva se va schimba, că totul va fi bine, dar.. nu mai pot continua în starea de tristețe, nu mai pot continua în autodistrugerea pe care am început-o. Există mulți oameni și știu că undeva, acolo, e cineva și pentru mine. Știu asta. 

vineri, 17 mai 2013

Ți-aduci aminte.. ?

Am deschis cutia aceea cu amintiri.. știi tu, fiecare felicitare, scrisoare, brățară, fiecare lucru pe care mi l-ai dat, foile acelea pline de mesajele pe care n-am vrut să le pierd vreodată și le-am scris pentru a le păstra. Poate că da, am înnebunit, dar e atât de frumos să știu că nebunia asta poartă un nume atât de frumos. Mi s-a făcut dor de tine, de mine, de noi. Ți-aduci aminte cum săream când te vedeam, cum vorbeam fără să mă opresc până când îmi spuneai râzând că te obosesc ? Ți-aduci aminte toate melodiile pe care mi le-ai trimis, toate melodiile pe care ți le-am trimis ? Ți-aduci aminte prima noastră plimbare, prima dată când am vorbit la telefon ? Ți-aduci aminte că am fost cei mai buni prieteni, apoi .. apoi ne-am iubit ? Ți-aduci aminte toate nopțile în care vorbeam la telefon și speram că totul se va schimba ? Te-am iubit și am crezut în tine, așa cum n-am crezut în nimeni. Te-am iubit mai mult decât m-am iubit pe mine, am renunțat la tot pentru tine, m-am luptat cu ai mei pentru tine.. adu-ți aminte că și tu ai făcut același lucru. Aveam relația la care visa oricine.. până când trecutul nu te-a mai lăsat că continui, până când ea mi te-a furat, până când amintirea ei a devenit mai puternică decât toate dragostea pe care ți-o ofeream eu. Și-acum îți pare rău.. îți pare rău că ai renunțat la ceva real pentru o amintire, pentru o închipuire a ta, îți pare rău.. dar eu, eu nu mai pot oferi, eu.. nu mai am ce să ofer. Nu mai am niciun sentiment, lasă-mă în răutatea mea, lasă-mă așa cum sunt.. tu.. meriți ceva mai bun. Eu sunt.. prea stricată.

miercuri, 15 mai 2013

Ultima dată.

             Cineva îmi spunea că există „persoana potrivă” pentru fiecare. Vreau să cred asta, dar oare chiar merită ? Merită să mai cred în ceva ? 
Am iubit mult, dar n-am știut niciodată să fac alegerile potrivite, am dat întotdeauna vina pe momente, am spus că momentele au fost nepotrivite, am spus că nu am ales ziua potrivită, ora potrivită. L-am privit îndepărtându-se de mine și am spus că e doar vina mea; de fiecare dată i-am găsit scuze și mi-am găsit mie greșeli. Cred că a venit timpul să încetez. Să încetez să mă mai amăgesc, să mai sper că viitorul nostru se va putea uni și că nu va mai fi vorba despre „mine” și „el” , ci despre „noi”. 
Cred că ultima dată când ai plecat, ai luat și ultima bucățică din sufletul meu, altfel nu-mi explic de ce nu mai pot permite altcuiva să pătrundă acolo; singura explicație este aceea că nu mai există un loc în care să poată pătrunde altcineva. Îmi pare rău de săraca mea inimă care a trecut prin atâtea, mult prea devreme. Îmi pare rău că m-am încăpățânat să te păstrez în viața mea, deși ai vrut să pleci de mult. Acum ți-o cer eu s-o faci, te alung.
Mi-e dor de mine, de cea care eram cândva, nu pentru că eram mai mică sau că nu aveam probleme, ci pentru că eram mai bună. N-am de gând să pierd și mai mult timp cu o fantomă, cu niște amintiri și câteva cuvinte pe care mi le arunci din când în când. Nu, de astăzi nu.
Astăzi scriu pentru ultima dată despre tine, să știi că de mâine un alt „el” îți va lua locul, un alt „el” va pătrunde în inima mea, pentru că mă va face să mă regăsesc, un alt „el” va vedea cine sunt cu adevărat, un alt „el” mă va aprecia . Sper..


joi, 9 mai 2013

Alone.

Nu-ți pasă că ai devenit fata în boxeri și în tricoul alb; nu, asta chiar nu mai contează când într-un colț al camerei stau aruncate câteva flori. Ești prea obosită să te mai ridici să le aranjezi, că doar le iubești așa mult, că-ți place să le privești, cât de fragile sunt.. și frumoase, așa cum erai și tu când erai în brațele lui. Nu-ți pasă că mai există persoane care țin la sănătatea ta, care țin la tine, tu te ofilești ca florile alea pe care le lași fără apă în colțul camerei, în fiecare minut. Te uiți în oglindă și-ți vezi obrajii roșii, nu pentru că ți-e rușine de el, ci pentru că ai febră. Delirezi, îl vezi și-l iei în brațe.. dar te trezești cu un miros tare de orhidee.. e doar tricoul tău care încă îți mai păstrează parfumul.. Și ești singură, doar cu tricoul roșu care-ți păstrează parfumul, cu tricoul alb pe care ți l-a lăsat el înainte de a pleca și boxerii aceia negri care-i plăceau. Și mai sunt și florile alea care te privesc, care strigă după ajutor.. dar nu poți oferi ajutor, când și tu ai nevoie de el..


luni, 6 mai 2013

Pleacă


       Vrei să știi ce e cu mine ? Vrei să știi de ce nu-ți răspund la mesaje, de ce de fiecare dată când vii la ușa mea o găsești încuiată, de ce am dispărut ? Haha. Atât de ireal, da, da, ireal. Ai tu idee cât mi-am dorit să se întâmple toate astea, ai idee că aș fi dat totul pentru un astfel de moment.. dar asta în trecut ? Nu, n-ai idee, nu te-ai obosit niciodată să-mi citești dorințele ascunse din suflet, n-ai avut niciodată urechi pentru adevăr. Și m-ai pierdut, căci am obosit să-ți ofer tot ce am.. și m-am schimbat. Am devenit persoana aceea rece, care te caută când are nevoie de ceva, în cazul meu de puțină afecțiune. Am devenit persoana aceea care găsește răul în orice, persoana care critică doar pentru că știe cât de stricată e chiar ea. Și n-ai să știi niciodată că ai fost prima mea iubire, nu vei știi niciodată că pentru tine m-am înfometat luni de zile doar pentru a avea bani să-mi reîncarc nenorocita aia de cartelă, n-ai să știi niciodată că nopți la rând nu am dormit mințindu-te că nu mi-e somn, doar pentru că mi-era teamă că o să te superi. Nu, n-ai să știi că m-am plimbat în fiecare zi pe lângă blocul tău pentru a-ți vedea spatele pentru câteva secunde și nu vei știi că de fiecare dată când îți auzeam numele alergam ca nebuna ca să te văd. Și acum îmi dau seama câte simțeam pentru tine. Ți-am iertat atâtea și ți-am oferit tot ce-am avut. Greșeli pe care le regret ? Nu, nu regret că am făcut asta, regret doar că am devenit atât de rece, că nu mai simt nimic. Pentru că nu mai simt. Nu sunt tristă, mi-e indiferent. Noaptea, când nu pot dormi să știi că nu-mi vine să plâng, stau pur și simplu și mă uit în gol. Realizez că am pierdut totul, că m-am pierdut pe mine.
       Mi-ai spus că tu crezi în mine, că nu-ți pasă de ce zice lumea, aveam relația la care visa orice puștoaică și am luptat pentru tine ! Și acum mă mai întreabă prietenele de tine, iar eu nu știu ce să le răspund, le zâmbesc și înțeleg ele că trebuie să înceteze. Dar tu când vei înțelege că trebuie să încetezi, când vei înțelege că tăcerea mea îți strigă că trebuie să te îndepărtezi, să-ți vezi de viața ta și să uiți de mine ? Eu m-am obișnuit deja cu gândul ăsta și nu mi-e greu. N-aș putea spune ce simt pentru tine, dar sigur nu mai e iubire, ai avut grijă să distrugi ceva în fiecare zi.
       Poate că am înnebunit, dar îmi doresc să găsesc un motiv pentru care să-mi bată din nou inima, vreau să simt, iar alături de tine n-o mai fac. Nu mă obliga să-ți vorbesc, căci te voi răni, n-am știut niciodată să vorbesc cu măsură, n-am știut niciodată ce e potrivit să spui, de asta aleg tăcerea. Taci și tu, șterge-mi numărul, uită-mi adresa. Păstrează-mă în inima ta dacă vrei, dar lasă-mă să plec. Am nevoie de libertate.

sâmbătă, 4 mai 2013

De azi nu.

M-am întors.. în același apartament rece. Rece pentru că lipsea căldura pe care mi-o ofereai tu. Dar să uităm de asta. Am găsit scrisoarea pe care mi-ai lăsat-o. Am găsit-o și n-am știut dacă să râd sau să plâng. Nu, nu am avut curajul să deschid plicul și l-am aruncat într-un colț al camerei, apoi m-am așezat pe fotoliu și l-am privit. Atât. N-am avut curaj nici măcar o secundă să mă apropii de el. Mi-era teamă că va fi prima și ultima scrisoare pe care o primesc de la tine, mi-era teamă că ...nu știu de ce mi-era teamă.
Uită și de asta. De dimineața mi-am băut cafeaua stând cu ochii pe scrisoarea ta, nu..nici măcar până atunci n-o deschisesem. Și acum stau și mă uit la ea în timp ce scriu, totuși încep să mă apropii de ea. Da, o voi citi.. chiar acum.

Te iubesc ! Nu am cuvinte și nici nu am de gând să te caut. Nu din nou, poate că dacă e adevărat ce mi-ai scris mă vei căuta. Oh, dar îmi spui că.. îmi spui toate chestiile alea drăguțe și eu, cu inima mea slabă, te și cred. 
„ Mi-ai luat tricoul alb... și cămașa albastră.. oare ce să însemne asta ? Te vei întoarce la mine ? Să știi că te aștept.. n-o să ies decât pentru a-mi cumpăra de mâncare, dar și atunci îți voi lăsa ușa deschisă. Te aștept, micuțo, știu că vei veni.. nu-i așa ? ”

NU. Nu voi mai veni, niciodată. Cred că m-am obișnuit cu propria alegere. Și tu nu faci parte din noua paletă de alegeri de care dispun. Îmi pare rău, s-a terminat.. „relația” asta dintre noi. Nu te mai caut, iar dacă tu mă mai cauți, nu mă vei mai găsi.
Adio, te-am folosit prea mult, m-am plictisit. Știai că asta avea să se întâmple la un moment dat. Momentul a venit. N-am curaj să ți-o zic în față. vei înțelege și singur.

vineri, 3 mai 2013

Gând de întoarcere

Mi-am făcut bagajul și am plecat. Nu am luat cine știe ce, doar plec spre casa în care am crescut, spre casa în care lucrurile care-mi amintesc de cea care eram înainte sunt la locul lor, casa în care hainele îmi sunt aranjate frumos în dulap și așteaptă doar să le iau și să le mai îmbrac pentru o singură dată. Mi-am luat cu mine tricoul tău alb, cămașa aceea albastră și câteva lucruri care-mi amintesc de tine; e aproape ireal că am vrut să te aduc și pe tine în acest fel în casa în care am copilărit. 
Am ales să merg cu mașina de data aceasta. Am lăsat melodia noastră să „strice” liniștea nopții, am lăsat parfumul din cămașa ta să-mi amețească simțurile. Mi-e greu să recunosc că fug de tine, dar în același timp încerc să te păstrez cu orice preț. Tot drumul spre casă m-am gândit doar la tine, la mâna ta care ar sta pe piciorul meu drept și m-ar gâdila din când în când..așa cum o faci doar tu.
După miezul nopții am ajuns în fața casei, nu se vedea pic de lumină, așa că mi-a venit ideea de a mă plimba, în locul pe care îl numeam „locul meu” când eram mai micuță, locul în care mergeam de fiecare dată când se întâmpla ceva cu mine, fie de bine sau de rău. 
Neschimbat. Totul a rămas neschimbat, până și vechea bancă arată la fel de rău, apa este la fel de liniștită, iar vântul se joacă cu aceeași blândețe în părul meu. Răcoarea nopții pătrunde prin cămașa ta și-mi face corpul să tremure ușor. 

......................................................................................

Cumpărături. Mă gândesc din nou la tine și cât de frumos ar fi să vin să le aduc la tine, dar.. acum sunt departe. Coadă mult prea lungă, oameni care se plâng într-una. El. El este.. nu știu cine este, știu doar că m-a rugat să-l las în fața mea, pe motiv că are mai puține decât mine în coș, era pe margine și căuta cu disperare să pătrundă pe undeva pe la mijlocul cozii. N-aveam nimic de pierdut dacă îl lăsam în fața mea, dar n-am fost de acord, i-am oferit doar locul din spatele meu. L-a acceptat și pe acela după ce și-a auzit câteva înjurături de la bărbatul în fața căruia s-a băgat. Pe un ton ironic mi-a spus „Ce drăguță ești tu”, iar răspunsul meu a fost unul absent, cu un zâmbet de nostalgie pe buze „Mi s-a mai spus, tot timpul la început”. Probabil că n-a înțeles nimic, dar cândva și EL îmi spusese asta și mi-o mai spune și acum când nu-i fac pe plac.
S-a mai băgat în seamă de câteva ori cu mine, am făcut chiar și cunoștință; îl cheamă Cristi. Probabil că nu-l voi mai revedea niciodată, dar am simțit nevoia să scriu despre el, poate pentru că era destul de atrăgător.. sau poate pentru că mi-a zâmbit și m-a ajutat să-mi car plasele.. 

.................................................................

Nu mai pot rămâne aici, nu aici este locul meu. Cred că în seara asta mă voi întoarce la apartamentul meu, sau poate că mă voi întoarce în apartamentul său. 
Îl iubesc ? Nu știu.. uneori așa cred..

joi, 2 mai 2013

Cât tu dormi..

„Nu-mi pasă că m-a mințit din nou, o iubesc și nu pot să nu o mai fac; mi-e imposibil. Nu mă deranjează că fuge de lângă mine doar pentru a explora și altceva, când știu că tot la mine se întoarce, știi.. cred că și ea mă iubește, chiar dacă nu mi-o mai spune, chiar dacă nu mi-a mai spus asta de mai bine de un an. Știu că mă iubește, văd asta în ochii ei când îi e frică de ceva și mă imploră din priviri să rămân, simt asta de fiecare dată când o îmbrățișez, iar bătăile inimii ei îmi cutremură corpul.”

Nu credeam că ești capabil de așa ceva, n-aș fi crezut niciodată că... tu chiar mă iubești. Și o faci, dar eu nu mă pot schimba, chiar nu pot să fac asta și nici măcar nu-mi doresc prea tare. Mă întorc de fiecare dată la tine pentru că mă simt în siguranță, pentru că atunci când tună și fulgeră țin ochii închiși în timp ce te sărut și nu îmi mai dau seama de ceea ce se întâmplă în jurul meu. Îmi place să mă mișc leneșă prin casă, iar tu să mă întrebi dacă se poate mai repede, știu că-ți place să mă privești și mai știu și că ți-a plăcut ieri când am venit fără să te sun și ți-am propus să mă lași să-ți fac curățenie, știu cât de mult îți displace să faci asta, m-ai privit fără să faci altceva, m-ai privit cu sufletul la gură când îți ștergeam geamurile și îmi spuneai din când în când să am grijă. Știu că ți-a plăcut aseară când m-am cuibărit în brațele tale și nu te-am lăsat să te uiți la meci. Și mai știu și că azi-dimineață când te-ai trezit ai fost dezamăgit, dezamăgit că n-ai găsit nici măcar un bilețel, nici măcar micul-dejun pregătit, nici măcar o cafea proaspăt făcută, doar cămașa ta în care am dormit aranjată atent pe scaun. 
Cred că m-am obișnuit să plec de lângă tine înainte să te fac să crezi că am putea avea o relație normală.. pentru că eu nu sunt în stare de așa ceva. Mie nu-mi place „normalul” .
Nu-ți promit nimic, dar astăzi am făcut niște cumpărături, m-am gândit chiar să vin să le aduc la tine, poate că ți-ar fi plăcut să-ți gătesc, dar.. m-am gândit mai bine și deseară voi pleca acasă, mă voi întoarce în orășelul de unde am plecat și să nu-ți fie dor de mine, mă voi întoarce curând..

P.S: Să nu te superi prea tare pe mine că în timp ce dormeai, eu ți-am căutat prin calculator și am citit tot ce ai scris de mine. 

miercuri, 1 mai 2013

Pentru mine.

Și știi ceva ? Acum  nu mai sunt în camera mea, nu mai sunt închisă în casă, sunt lângă lacul „nostru” și sunt aici pentru că astăzi n-am nevoie de tine, am nevoie doar de amintirile noastre. Nu-ți mai scriu ca să-ți mărturisesc iubirea mea, sau ce-o fi ea, astăzi nici măcar nu-ți mai scriu ție, îi scriu sufletului meu.
Sub razele de soare și bătaia blândă a vântului îmi las corpul leneș pe banca pe care obișnuiam să vorbim ore întregi. Din când în când mai trec și câțiva îndrăgostiți, dar nu mă regăsesc în nicio pereche; noi, adică eu eram ciudată. Nu te-am lăsat niciodată să-mi fii alături în momentele importante, sau poate că nici măcar nu mi-ai dat de înțeles vreodată că-ți dorești asta; eu te-am privit din umbră de fiecare dată când făceai încă un pas în realizarea viselor tale; eu am fost cea care te-a îndepărtat de mine, ca apoi să te privesc fără să mă mai satur de tine, să te sun și să fiu bosumflată când refuzai să-mi vorbești; cred că am găsit problema : eu.
Ce am făcut astăzi pentru realizarea viselor mele ? În primul rând, mi-am acordat puțin timp, am analizat foarte bine situația și am căutat în adâncul sufletului meu care sunt adevăratele mele vise, nu ceea ce vreau eu să arăt celorlalți, ci ceea ce-mi doresc cu adevărat. Și știi ce-am descoperit ? Că aveai dreptate, că trebuie să-mi acord mai mult timp mie, să încerc, să explorez, să experimentez. 
Nu vreau să fiu doar o altă „ea” din mulțime, vreau să fac ceva pentru care alții să-și amintească de mine cu zâmbetul pe buze, vreau să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume, vreau să lupt pentru ceea ce-mi doresc, pentru că EL avea dreptate, că habar n-am cât de privilegiată sunt că am ce am. 
Am tot ce-mi trebuie pentru a renunța la tristețe, la starea asta pe care aproape că mi-am impus-o. Astăzi vreau să lupt pentru mine.

marți, 30 aprilie 2013

Noaptea e a noastră

Mi-ai cerut să-ți răspund și uite-mă aici, gata să o fac imediat, gata să las orice altceva pentru a-ți răspunde; n-am avut curajul să-ți spun totul în față, n-am avut curajul nici măcar să ți-o spun la telefon, ți-am promis doar că-ți voi trimite un e-mail; dar n-a fost suficient pentru tine și pentru prima dată am înțeles cum e să ți se ceară mai mult decât poți oferi.
În seara aceea, rolurile s-au schimbat, din persoana care asculta ai devenit persoana care vorbește, iar eu din cea care se descarcă în cea care ascultă. E greu să taci, dar ți-am promis că nu voi scoate niciun cuvânt până când nu vei spune tot ce ai de spus. Mi-a fost greu să te ascult pentru că nu sunt învățată cu așa ceva, tu m-ai transformat în persoana care nu mai știe să-i asculte pe ceilalți, persoana care caută cu disperare salvarea exact în distrugere. 
Am căutat iubirea la persoanele care mă urăsc, fericirea în melodiile triste, liniștea în locuri aglomerate, ca să vii tu și să-mi spui că nu pot face nimic pentru a schimba asta, că n-am cum să schimb lumea, că degeaba visez la băiatul acela care ar iubi fiecare detaliu din mine, dacă nici măcar eu nu mă accept așa cum sunt. Ai venit tu și mi-ai desființat toate teoriile și poate că ar trebui să-ți mulțumesc pentru asta, poate că ar trebui să-ți mulțumesc că ai fost sincer, dar nu pot pentru că știu că s-a terminat „jocul” pe care-l jucam până acum; acum știu că dacă eu îți voi spune să pleci, nu vei mai încerca să rămâi, acum.. vei asculta doar de mine și știi că nu-mi place asta. Azi-noapte m-ai ținut în brațe și ți-ai plimbat degetele pe umărul meu; azi-noapte nu m-ai sărutat, nu mi-ai mai cercetat trupul, azi-noapte m-ai ținut în brațele tale și te-ai îmbătat cu parfumul pe care-l folosesc doar când sunt cu tine.
Și mi-am dat seama că sunt dependentă de vocea ta, vocea ta care nu mai tăcea azi-noapte, sunt dependentă de acel „da” șoptit, de sunetul pe care-l scoți când te întreb dacă dormi. Nu mă înțelege greșit, nu știu dacă te iubesc, dar știu că nu vreau să te pierd, nu noaptea; ziua poți să faci ce vrei, poți să nu mă cauți, dar noaptea.. noaptea stai lângă mine, am nevoie de tine pentru că altfel mi-ar fi frig și stelele m-ar răni cu tăcerea lor, fii tu cel care alungă liniștea cu șoapte, fii cel care-mi face inima să bată cu putere, fii tu cel care mă face să mai cred în iubire, căci altcinva n-ar putea.

luni, 29 aprilie 2013

Suflet rătăcit



Văd că nu te deranjează chiar deloc să te caut doar când am nevoie să-i povestesc cuiva ce mi se întâmplă; nu-mi pare rău că te-am pus să taci, să mă asculți și atât. Poate că aveam nevoie să-i arăt cuiva copilul din mine și n-aveam destulă încredere în altcineva; ca să nu mai mințim.. eu n-am încredere în nimeni, nici măcar în tine, nu .. chiar nu am încredere , căci am învățat că în spatele ochilor care te privesc se ascunde cineva care e gata să profite și de cea mai mică slăbiciune a ta, că în spatele cuvintelor de „te înțeleg” se ascunde „acum mă pot folosi de tine”, că brațele care-ți înconjoară mijlocul când plângi, așteaptă cu nerăbdare să te dezbrace, apoi să te alunge. Am învățat toate astea de la tine, dar tu încă n-ai aflat ce e cel mai important : eu m-am schimbat; nu mai cred în minciunile tale, nici măcar în frazele pe care mi le „vinzi” în schimbul câtorva săruturi, n-ai să afli niciodată că te caut când mi-e dor de mine pentru că încă mai am impresia că în patul acela mare, sunt adevărata eu.
Dar nu mai sunt nimic măcar acolo, nu mai sunt nici măcar sub copacul sub care stăteam de fiecare dată când ne vedeam, nu mai sunt nici în camera asta în care stau chiar acum. Poate că de vină ești tu, poate că de vină sunt eu, cert e că am dispărut.. adică vechea eu a dispărut. Dacă o găsești să-i spui că și eu o caut, să vină înapoi, căci nu-mi place să-mi simt sufletul atât de gol, de lipsit de sentimente. Nu-mi place să mă uit în ochii persoanelor care mă înconjoară și să zâmbesc ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat cu mine.

Te-am privit și astăzi când nu-ți imaginai că sunt în spatele tău, te uitai cu încăpățânare spre direcția din care știai că trebuie să vin, n-ai întors capul nici măcar o dată, poate că-ți pare rău că ai plecat așa cum ai făcut-o azi-noapte. Mie nu-mi pare rău, am învățat că dacă cineva nu se simte bine lângă tine, cel mai bun lucru pe care-l poate face e să plece. Mă bucur că ai plecat, așa mi-am dat seama că nu tu ești cel la care visez, că nu tu ești cel care merită să mă aibă.. cu totul. Nu ești tu cel care va sta lângă mine când voi fi bolnavă și nici cel care îmi va cânta când eu plâng. Știi că visam la asta, acum nu o mai fac. Acum, simt că nu mai am niciun vis, că mă îndrept spre nicăieri, că nu aparțin nimănui.. și sufletul meu a plecat singur într-o călătorie, sper doar să vină înapoi cât mai curând pentru că mi-e dor de el, mi-e dor să simt.. 

duminică, 28 aprilie 2013

Te folosesc



Aveam nevoie de o persoană cu suflet gol, o persoană care se simte bine pentu câteva ore, apoi uită de toate „povestea” aia, aveam nevoie de o persoană de care să mă folosesc, iar tu ai fost persoana potrivită pentru asta. M-am folosit de tine, te-am căutat de fiecare dată când am avut nevoie de niște brațe în jurul corpului meu, de niște buze care să le facă pe ale mele să tacă și de niște mângâieri care să-mi alunge lacrimile; aveam nevoie de persoana care să mă iubească o noapte întreagă, după care să uite și cum mă cheamă. Mult timp m-am gândit la tine ca fiind persoana perfectă pentru așa ceva, dar am greșit; ție nu ți-a ajuns o noapte, nu ți-a ajuns să vorbim câteva ore în alte nopți, nu ai fost de acord să te folosesc când am nevoie și apoi să te arunc într-un colț. Tu îți doreai altceva de la mine, poate că-ți doreai fiecare părticică de mine, poate că-ți doreai să te iubesc așa cum n-am mai făcut-o până atunci, și știi ce ? Cred că ți-a ieșit, cred că m-ai făcut să te iubesc, deși nu cred că sunt capabilă de asemenea sentimente. Știi ce cred despre mine ? Că nu-s făcută pentru iubire, mie îmi place să mă folosesc de persoane, doar pentru că cineva m-a rănit mult prea mult în trecut. Îmi pare rău că m-am folosit de tine, că te-am făcut să crezi că sunt a ta, când de fapt sunt a nimănui.

N-am nevoie de atingerile tale, nici măcar de toate discuțiile alea prostești pe care le avem după ce am obosit să ne „iubim”, n-am nevoie de nimic de la tine pentru că nu te iubesc , eu te folosesc. Și știi asta, de ce ești atât de fraier , de ce îmi permiți ? Shh, nu mă minți că mă iubești, nu te voi crede; nu mai pot crede în astfel de sentimente.

Și nu-ți voi scrie niciodată un bilețel drăguț înainte de a pleca din patul tău, nu-ți voi lăsa scris pe oglindă cu ruj „Te iubesc”, eu sunt în stare doar de un „Te folosesc” și să știi că ești norocos că primești măcar atât din partea mea.



Eu nu merit iubire, sunt mult prea defectă pentru asemenea sentimente.


sâmbătă, 27 aprilie 2013

Încerc să mă mint

Dacă m-ar pune cineva să aleg tricoul preferat să știi că n-ar fi din dulapul meu, ar fi din al tău, aș alege tricoul acela alb care stă atât de bine pe tine, care te face să arăți mult mai bine. Știi tu, îți iubesc tricoul acela, pur și simplu e tricoul care ți se potrivește cel mai bine. Știi tu.. tricoul pe care l-ai avut miercuri.
Ți-aș fi spus cât de bine îți stă în el, dar mi-a fost teamă.. teamă să nu te îndepărtezi și mai mult de mine, căci am greșit când ți-am cerut să rămânem prieteni; două persoane care s-au iubit nu pot rămâne prieteni, iar eu te-am iubit și știu că și tu m-ai iubit, în modul tău ciudat ai făcut-o.
Am început să număr zilele până la ziua ta, ziua în care mi-ar plăcea să-ți fiu alături și să te trezesc cântându-ți la mulți ani, chiar dacă vocea nu mă prea ajută; ziua în care ți-aș face un tort de ciocolată pentru că-ți place atât de mult. Dar nu voi fi alături de tine, anul acesta nici măcar nu te voi putea îmbrățișa pentru că  ți-am promis ceva și nu m-am ținut de promisiune. Sunt defectă, chiar dacă tu mi-ai spus că nimeni nu e defect pentru că nimeni nu e perfect. 
Nu pot să mă prefac că nu te mai iubesc, nu pot să rămân prietena ta și să nu-ți pomenesc deloc de trecut, îmi pare rău, dar am greșit atunci când am promis asta. Trebuia să mă  gândesc mai bine, dar atunci când ai ocazia să spui „da” apropierii de persoana iubită nu te mai gândești la urmări; eu nu m-am gândit și am greșit. 



Uită de mine și voi uita de tine, prefă-te că nu mă vezi, iar eu la rândul meu nu te voi vedea. Spune tuturor că m-ai uitat, iar eu voi răspunde cu un zâmbet larg întrebărilor despre tine. Nu-mi trimite mesaj de ziua mea, iar eu mă voi preface că am uitat de ziua ta. Uită ce înseamnă ziua de 14 din fiecare lună, iar eu în acea zi dacă te voi vedea îți voi zâmbi indiferentă.
Hai să ne prefacem că nu mai simțim nimic unul pentru celălalt și la un moment dat poate că acesta va fi adevărul.

marți, 2 aprilie 2013

Iubire și ură

Vrei să auzi adevărul, vrei să auzi ce simt ? Mă simt ca o idioată când vine vorba despre tine, și nu e pentru că știu că ție nu-ți mai pasă, sau cel puțin așa vrei să pară, ci pentru că mă privești în modul în care o faci, pentru salutul ăla banal însoțit de zâmbetul tău care mă face să sar o oră după ce m-ai salutat. Te urăsc pentru că nu pot să-ți spun toate astea în față pentru că mi-e teamă să nu râzi , să nu-ți bați joc. Mi-e teamă că pentru tine sunt doar un joc și de fiecare dată treci la alt nivel .. și încerci să-l treci de câte ori este nevoie. Te urăsc pentru că am ajuns să fiu o scorpie doar ca să te fac să suferi măcar puțin, să simți măcar pe jumătate ce simt eu și nu reușesc pentru că tu nu simți ce simt eu, pentru că sentimentele mele au fost aceleași mereu, ale tale nu . După ce-ți mărturisesc ce simt , după ce îți spun că nu cred că te-ar face ceva să mă iubești îmi „transmiți” printr-o melodie pe facebook că „And it really makes me wonder if I ever gave a fuck about you [...] yeah, so this is goodbye” . Bravo ! N-ai tupeul nici măcar să-mi mai răspunzi la mesaj și să-mi spui asta . N-ai pic de curaj să mă privești în ochi, fugi , te ascunzi și cel mai rău : în același timp mă cauți cu privirea  în fiecare loc în care știi că m-ai putea găsi. Sunt o scorpie, da sunt .. pentru că încerc să te fac gelos cu altcineva , dar tot pe mine mă rănesc, nu pe altcineva. Îmi fac rău căutând mereu modalități de a te vedea, de a sta aproape de tine. Mi-e dor de tine , te iubesc și în același timp te și urăsc !


sâmbătă, 30 martie 2013

Încă mai sper ..

Simțeam că nu mai am aer între cei patru pereți ai camerei. N-am stat prea mult pe gânduri și am ales să mă plimb, de data aceasta singură pentru că tu nu mai erai, nu mai erai lângă mine. M-am plimbat singură pe drumul care mă ducea spre locul nostru, locul în care ne-am promis că ne vom iubi pentru totdeauna, locul în care te găseam de fiecare dată când te căutam. Aveam nevoie să fiu în acel loc, să-ți simt măcar puțin prezența pentru că rămăsese acolo parfumul tău, puteam să-l simt atât de bine încât de multe ori mă lăsam înșelată de ideea că încă mai ești, lăsam vântul să mă minte că sunt degetele tale cele care mă mângâie.
M-am așezat pe bancă și am așteptat. Ce .. nu știu nici eu exact, am așteptat să fie liniște, iar liniștea aceea mă rănea, făcea să mă doară, căci de obicei îți ascultam vocea, îți ascultam șoaptele. 
Sunt aici și mi-ar plăcea să mă privești, să îți dai seama cât de mult îmi lipsești și cât de mult îmi doresc să te am din nou, să fim din nou NOI. Îți mai amintești că mi-ai promis că de fiecare dată când voi avea nevoie de tine te voi găsi aici, exact în locul acesta ? Obișnuiam să te caut.. și să te găsesc, să mă arunc în brațele tale și să mă las alintată de atingerea ta. Mi-e dor de toate astea și vorbesc singură ca o nebună , acum în noapte .

-Nu vorbești ca o nebună, vorbești ca să te aud eu. Ca să aflu că nu doar eu, ci și tu îți dorești exact ce-mi doresc eu. Vorbești ca să aflu că toate promisiunile noastre nu au fost doar niște cuvinte lipsite de valoare, că sentimentele nu au murit, chiar dacă nu au mai primit niciun motiv pentru care să trăiască. Ești aici pentru că ... te căutam și îmi doream din toată inima să te văd, să îți vorbesc și să-ți mai mângâi măcar o dată chipul firav. 

Așa am aflat că sentimentele mele sunt împărtășite.. și nu pot să fac altceva decât să sper că de data aceasta totul va fi bine, că putem lupta pentru fericirea noastră și că ne putem îndeplini promisiunile. Căci mi-a fost greu fără el, mi-a fost dor în fiecare secundă, iar lacrimile nu se mai opreau. Nu vreau să îl alung încă o dată cu temerile mele de copilă neștiutoare. Nu mi-e teamă să-i spun că-l iubesc, nu îmi mai este teamă de nimic când mă ține la pieptul său și îmi șoptește că mă iubește. 

-Spune-mi că va fi bine, am nevoie să o aud de la tine, spune-mi-o.
-Shh.. nu îți pot promite nimic..
                                                                                                                 

vineri, 29 martie 2013

Încă o dorință

Cineva mi-a spus mai demult să am am grijă ce-mi doresc că s-ar putea să se îndeplinească dorința mea. Pe atunci spuneam că bine ar fi să se întâmple așa și nu am acordat nicio importanță acelei afirmații, în schimb astăzi am ajuns la concluzia că , într-adevăr, trebuie să ai grijă ce-ți dorești.
Mi-am dorit din toată inima să fie totul ca înainte măcar pentru câteva ore, mi-am dorit să-l am aproape chiar și pentru mai puțin de oră, să fie totul ca înainte asta mi-am dorit atât de mult, repetam asta convinsă, însă acum.. lucrurile nu mai stau deloc așa. Totul s-a schimbat, până și dorințele mele. Oare dacă îmi doresc din nou să fie totul ca înainte , dar de data aceasta pentru totdeauna, se va întâmpla ?

A fost totul aproape perfect. Noapte. Lumina stinsă, singură în pat gândindu-mă la el, când deodată telefonul îmi luminează și repetă aceleași versuri pe care le ascult de mai bine de un an. Fără prea multă tragere de inimă mă ridic din pat, somnoroasă și curioasă de ceea ce ascundea melodia telefonului meu, știam că este un mesaj. L-am citit aproape fără să respir, era de la EL și era...era cel mai drăguț mesaj pe care îl primisem în ultima vreme, mai bine zis.. cel mai drăguț mesaj primit de la el de când ne-am .. despărțit.
Pentru trei ore totul a fost ca înainte, aceleași glume, aceleași discuții lipsite de vreun sens, până când am ajuns la subiectul ... „noi” , aici s-a sfârșit totul, ca de fiecare dată, „oboseala” și-a făcut apariția, iar discuția a fost întreruptă de vise, vise care nu mai erau dorite, nu îl mai voiam doar în visele mele. Știam că încă mă mai iubește.. dar atunci de ce nu suntem împreună, de ce nu luptăm pentru ceea ce-a mai rămas ? De ce .. nu se poate rezolva totul ?!


De ce , de ce și iar de ce .. iar acum stau și aștept încă un mesaj, încă ceva.. ceva care să-mi demonstreze că nu e totul pierdut, că nu am fost din nou o fraieră care și-a făcut iluzii prea repede, care a visat din nou cu ochii deschiși.. pentru că mi-am dorit să fie totul ca înainte.. și a fost pentru câteva ore.. iar acum îmi doresc asta pentru totdeauna. Uneori chiar mi-aș dori ca toate dorințele noastre să se îndeplinească.


Și știu că am zis că vreau să o iau de la capăt, să fie totul.. diferit, dar nu pot să renunț la sentimentele mele. Probabil că par o persoană extrem de tristă, care suferă rău de tot din dragoste, dar nu e chiar așa. Sunt destul de veselă, zâmbetul nu-mi lipsește aproape niciodată, iar glumele fac parte din mine pur și simplu. Dar când sunt doar eu, în fața calculatorului îmi vine să scriu despre toate sentimentele astea care se strâng în interiorul meu pentru că am nevoie să mă descarc și eu, așa cum o fac toți, problema e că nu mai am încredere în nimeni, de-aia o fac aici. Pe viitor voi încerca să las la o parte tristețea care mă cuprinde în momentele în care sunt singură și să scriu despre lucuri vesele.

joi, 28 martie 2013

Indiferență vs mândrie

Deși mi-am promis că nu voi mai ceda, că nu te voi mai căuta oricât de mult mi-aș dori să aud măcar câteva cuvinte din partea ta , deși am făcut eforturi mult prea mari ca să te scot din inima mea nu am reușit. Nu am reușit niciodată să te șterg de acolo pentru că ai intrat încet și ai ieșit prea brusc. M-ai învățat cum să fiu tare alături de tine, dar nu și fără tine, m-ai învățat să lupt pentru ceea ce-mi doresc, dar erai tu în spatele meu mereu, îmi ghidai pașii sau îmi dădeai idei, întotdeauna erai și tu. Acum sunt doar eu și nu știu cum să mă lupt cu dorința de a sta din nou în brațele tale măcar pentru câteva secunde. Dacă m-ai fi învățat asta, poate că n-aș mai părea o idioată de fiecare dată când îți trimit câte un mesaj, sau de fiecare dată când trec pe lângă tine și-ți caut disperată privirea.
Am cedat, am lăsat din nou dorința să câștige și pentru câteva minute am avut impresia că îți pasă din nou de mine, sau că cel puțin ești interesat de problemele mele. Ai aflat că mă simt rău și ai insistat să ne plimbăm pentru a mă descărca. Problemele mele au rămas departe și gândul îmi repeta dorința de a-ți simți din nou buzele, de a mă lua în brațe. Îmi pare rău că am fost atât de slabă încât să-ți mărturisesc că îmi e dor de tine și că mă simt singură dacă nu ești lângă mine.
Ai câștigat din nou, încă o luptă.. s-au strâns prea multe, iar războiul nu trebuie să-l câștige indiferența ta, ci mândria mea, puțina mândrie care mi-a mai rămas.

miercuri, 27 martie 2013

Încredere la pământ

Toți te îndeamnă să fii tare, te mint că va fi bine, dar nimeni nu ți-e alături până la capătul drumului. De ce ? E prea mult pentru ei, sau au cumva impresia că după ce ți-au dăruit trei cuvinte în schimbul încrederii tale pot scăpa de tine așa ușor, ca și cum te-ar putea arunca la gunoi, ca pe ultima bucată de hârtie mâzgălită ? Păi uite că nu e așa, cel puțin nu ar trebui să fie așa.
Încrederea noastră nu trebuie acordată oricui, înainte de a ne deschide sufletul în fața cuiva ar trebui să primim măcar o dovadă că nu e o mare greșeală și exact aici greșim : nu așteptăm acea dovadă, având încredere oarbă în persoane total necunoscute, doar pentru că ne dau o falsă stare de liniște, o stare de bine.
Sinceră să fiu, m-am săturat să-mi investesc iluziile și încrederea în persoane care n-au această noțiune, căci m-am săturat să fiu privită de parcă aș fi nebună atunci când îmi mărturisesc teama de a iubi din nou, sau teama ca el să nu facă la fel de fiecare dată, adică să încerce să mă ducă de nas cu aceleași promisiuni, cu aceleași scuze false. M-am săturat și tocmai de-asta încerc să șterg cu buretele toate aceste amintiri neplăcute care mă urmăresc în fiecare secundă.














Voi reuși oare ?

marți, 26 martie 2013

Ultimul dialog

-Atunci ce cauți acolo ?
-Credeam că aici este locul meu. Într-o lume în care toți caută să se încadreze în limitele normalului, credeam că asta este normal pentru mine, să fiu unde credeam că-mi place.
-Dar acum îți dai seama că altceva te pasionează cu adevărat.
-Exact.
-Te întreb din nou: ce cauți acolo atunci ?
-Normalitate, asta caut. Îmi doresc să fiu normală.
-Tu.. nu trebuie să cauți normalitatea. Întotdeauna ai avut o lume doar a ta, în care binele învingea mereu răul , în care dragostea nu era niciodată copleșită de ură, sentimentele pure nu erau niciodată înlocuite de cele josnice. Unde ai lăsat lumea asta, unde ai rămas tu, unde ți-ai părăsit sufletul ?
-Probabil că într-o cameră, în camera în care mi-am depozitat toate obiectele pasiunilor mele, camera în care n-am mai pășit de mai bine de un an. Locul acela care mă înspăimântă, tocmai pentru că-mi dau seama de tot ce s-a schimbat.
-De cât te-ai schimbat chiar tu.
       Mi-am lăsat capul greu pe umărul lui, iar degetele sale și-au făcut cărare printre firele încâlcite ale părului meu. M-a liniștit și mi-a dat senzația de bine pentru câteva minute.
-Gândește-te mai bine la ce-ți dorești, doar tu poți decide asta.
-Știu. De asta sunt atât de speriată când vine vorba despre asta. Mi-e frică.
-De ce ți-e frică ?
-De mine.
-Nu are de ce și va trebui să înveți să înfrunți asta, căci luptele le vei purta doar tu, nu va mai fi cineva lângă tine. Este vorba doar despre tine.
-Mereu a fost vorba doar despre mine, chiar și când nu trebuia, poate de-asta am ajuns aici.
-Ai ajuns aici  pentru că n-ai avut destulă încredere în tine și ai crezut că o lume de minciuni te va face mai interesantă, că vei putea fi exact cum îți doreai dacă minți. Ai greșit, iar acum plătești.
       Am lăsat un oftat adânc să evadeze din prinsoarea plămânilor mei. I-am simțit mâna trecând peste piciorul meu, orindu-se undeva deasupra genunchiului. S-a oprit , m-a privit în ochi și mi-a spus pe un ton trist :
-M-ai pierdut din cauza minciunilor tale.
       Și-a tras mâna de pe piciorul meu, iar privirea i-a fost îndreptată spre copacul care ne ferea de razele soarelui. Nu a mai scos niciun cuvânt, până când disperarea mea a atins cotele maxime.
-Mă mai poți ajuta , măcar puțin ?
-Nu. Ești singura care te mai poate ajuta.
-Cum ?
-Trebuie să afli singură.
     S-a ridicat și m-a lăsat singură sub copacul pe care mi l-a arătat chiar el. Din acel moment am știut că totul se terminase definitiv.