N-am știut niciodată să pun punct acolo unde trebuia cu adevărat, am preferat întotdeauna să pun virgulă, sau punct și virgulă, mi s-a părut mult mai interesant. Mi-a plăcut întotdeauna să complic lucrurile, nu pentru că nu erau destul de complicate, ci pentru că-mi place să mă zbat, să pierd nopți întregi căutând o soluție, îmi place să simt fiecare mușchi încordat, ca apoi, când totul se rezolvă să simt o eliberare totală, să mă simt mai bine ca niciodată. De fiecare dată mă simt mai bine ca niciodată.
Astăzi ai avut grijă de mine, ca și cum.. ți-ar păsa. M-am amăgit că-ți pasă și acum te-aștept să vii, dar știu că va trebui să sar repede în pat și să fac în continuarea pe bolnăvioara, deși eu nu mai am nimic. Totuși, cred că a fost o alegere bună a stomacului meu să facă „mutre” exact când te aflai lângă mine, căci altfel n-ar fi avut cine să mă aducă acasă, sau să-mi cumpere niște fructe, apoi să încerce să mă înveselească.
Sunt o fraieră și asta doar pentru că am impresia că-ți mai pasă. Ești tu prea bun ca să mă lași în halul în care am fost să mă descurc singură, deși știi bine că asta merit. Ți-am aruncat azi-dimineață nervoasă caietul în față și ți-am reproșat că n-ai mai scris niciun cuvânt. Mi-e rușine cu mine, nici măcar cafeaua aia pe care am băut-o după nu m-a făcut să mă simt mai bine (și știi că e grav, dacă nici măcar cafeaua nu mă mai face să mă simt bine). Mi-e ciudă că stric ore,chiar zile întregi de abțineri, de zâmbete și cuvinte fără alte înțelesuri cu câteva secunde de reproșuri. Dar cedez. Am și eu o inimă. Și te iubește. Prea mult. Și te-aștept. Ai să vii în seara asta să vezi dacă mi-e bine ? Eu te-aștept.. cu ușa deschisă și cafeaua pregătită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu