joi, 28 martie 2013

Indiferență vs mândrie

Deși mi-am promis că nu voi mai ceda, că nu te voi mai căuta oricât de mult mi-aș dori să aud măcar câteva cuvinte din partea ta , deși am făcut eforturi mult prea mari ca să te scot din inima mea nu am reușit. Nu am reușit niciodată să te șterg de acolo pentru că ai intrat încet și ai ieșit prea brusc. M-ai învățat cum să fiu tare alături de tine, dar nu și fără tine, m-ai învățat să lupt pentru ceea ce-mi doresc, dar erai tu în spatele meu mereu, îmi ghidai pașii sau îmi dădeai idei, întotdeauna erai și tu. Acum sunt doar eu și nu știu cum să mă lupt cu dorința de a sta din nou în brațele tale măcar pentru câteva secunde. Dacă m-ai fi învățat asta, poate că n-aș mai părea o idioată de fiecare dată când îți trimit câte un mesaj, sau de fiecare dată când trec pe lângă tine și-ți caut disperată privirea.
Am cedat, am lăsat din nou dorința să câștige și pentru câteva minute am avut impresia că îți pasă din nou de mine, sau că cel puțin ești interesat de problemele mele. Ai aflat că mă simt rău și ai insistat să ne plimbăm pentru a mă descărca. Problemele mele au rămas departe și gândul îmi repeta dorința de a-ți simți din nou buzele, de a mă lua în brațe. Îmi pare rău că am fost atât de slabă încât să-ți mărturisesc că îmi e dor de tine și că mă simt singură dacă nu ești lângă mine.
Ai câștigat din nou, încă o luptă.. s-au strâns prea multe, iar războiul nu trebuie să-l câștige indiferența ta, ci mândria mea, puțina mândrie care mi-a mai rămas.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu