sâmbătă, 30 martie 2013

Încă mai sper ..

Simțeam că nu mai am aer între cei patru pereți ai camerei. N-am stat prea mult pe gânduri și am ales să mă plimb, de data aceasta singură pentru că tu nu mai erai, nu mai erai lângă mine. M-am plimbat singură pe drumul care mă ducea spre locul nostru, locul în care ne-am promis că ne vom iubi pentru totdeauna, locul în care te găseam de fiecare dată când te căutam. Aveam nevoie să fiu în acel loc, să-ți simt măcar puțin prezența pentru că rămăsese acolo parfumul tău, puteam să-l simt atât de bine încât de multe ori mă lăsam înșelată de ideea că încă mai ești, lăsam vântul să mă minte că sunt degetele tale cele care mă mângâie.
M-am așezat pe bancă și am așteptat. Ce .. nu știu nici eu exact, am așteptat să fie liniște, iar liniștea aceea mă rănea, făcea să mă doară, căci de obicei îți ascultam vocea, îți ascultam șoaptele. 
Sunt aici și mi-ar plăcea să mă privești, să îți dai seama cât de mult îmi lipsești și cât de mult îmi doresc să te am din nou, să fim din nou NOI. Îți mai amintești că mi-ai promis că de fiecare dată când voi avea nevoie de tine te voi găsi aici, exact în locul acesta ? Obișnuiam să te caut.. și să te găsesc, să mă arunc în brațele tale și să mă las alintată de atingerea ta. Mi-e dor de toate astea și vorbesc singură ca o nebună , acum în noapte .

-Nu vorbești ca o nebună, vorbești ca să te aud eu. Ca să aflu că nu doar eu, ci și tu îți dorești exact ce-mi doresc eu. Vorbești ca să aflu că toate promisiunile noastre nu au fost doar niște cuvinte lipsite de valoare, că sentimentele nu au murit, chiar dacă nu au mai primit niciun motiv pentru care să trăiască. Ești aici pentru că ... te căutam și îmi doream din toată inima să te văd, să îți vorbesc și să-ți mai mângâi măcar o dată chipul firav. 

Așa am aflat că sentimentele mele sunt împărtășite.. și nu pot să fac altceva decât să sper că de data aceasta totul va fi bine, că putem lupta pentru fericirea noastră și că ne putem îndeplini promisiunile. Căci mi-a fost greu fără el, mi-a fost dor în fiecare secundă, iar lacrimile nu se mai opreau. Nu vreau să îl alung încă o dată cu temerile mele de copilă neștiutoare. Nu mi-e teamă să-i spun că-l iubesc, nu îmi mai este teamă de nimic când mă ține la pieptul său și îmi șoptește că mă iubește. 

-Spune-mi că va fi bine, am nevoie să o aud de la tine, spune-mi-o.
-Shh.. nu îți pot promite nimic..
                                                                                                                 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu