M-am așezat pe bancă și am așteptat. Ce .. nu știu nici eu exact, am așteptat să fie liniște, iar liniștea aceea mă rănea, făcea să mă doară, căci de obicei îți ascultam vocea, îți ascultam șoaptele.
Sunt aici și mi-ar plăcea să mă privești, să îți dai seama cât de mult îmi lipsești și cât de mult îmi doresc să te am din nou, să fim din nou NOI. Îți mai amintești că mi-ai promis că de fiecare dată când voi avea nevoie de tine te voi găsi aici, exact în locul acesta ? Obișnuiam să te caut.. și să te găsesc, să mă arunc în brațele tale și să mă las alintată de atingerea ta. Mi-e dor de toate astea și vorbesc singură ca o nebună , acum în noapte .
-Nu vorbești ca o nebună, vorbești ca să te aud eu. Ca să aflu că nu doar eu, ci și tu îți dorești exact ce-mi doresc eu. Vorbești ca să aflu că toate promisiunile noastre nu au fost doar niște cuvinte lipsite de valoare, că sentimentele nu au murit, chiar dacă nu au mai primit niciun motiv pentru care să trăiască. Ești aici pentru că ... te căutam și îmi doream din toată inima să te văd, să îți vorbesc și să-ți mai mângâi măcar o dată chipul firav.
Așa am aflat că sentimentele mele sunt împărtășite.. și nu pot să fac altceva decât să sper că de data aceasta totul va fi bine, că putem lupta pentru fericirea noastră și că ne putem îndeplini promisiunile. Căci mi-a fost greu fără el, mi-a fost dor în fiecare secundă, iar lacrimile nu se mai opreau. Nu vreau să îl alung încă o dată cu temerile mele de copilă neștiutoare. Nu mi-e teamă să-i spun că-l iubesc, nu îmi mai este teamă de nimic când mă ține la pieptul său și îmi șoptește că mă iubește.
-Spune-mi că va fi bine, am nevoie să o aud de la tine, spune-mi-o.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu