Suflet rătăcit

Văd că nu te deranjează chiar deloc să te caut doar când am nevoie să-i povestesc cuiva ce mi se întâmplă; nu-mi pare rău că te-am pus să taci, să mă asculți și atât. Poate că aveam nevoie să-i arăt cuiva copilul din mine și n-aveam destulă încredere în altcineva; ca să nu mai mințim.. eu n-am încredere în nimeni, nici măcar în tine, nu .. chiar nu am încredere , căci am învățat că în spatele ochilor care te privesc se ascunde cineva care e gata să profite și de cea mai mică slăbiciune a ta, că în spatele cuvintelor de „te înțeleg” se ascunde „acum mă pot folosi de tine”, că brațele care-ți înconjoară mijlocul când plângi, așteaptă cu nerăbdare să te dezbrace, apoi să te alunge. Am învățat toate astea de la tine, dar tu încă n-ai aflat ce e cel mai important : eu m-am schimbat; nu mai cred în minciunile tale, nici măcar în frazele pe care mi le „vinzi” în schimbul câtorva săruturi, n-ai să afli niciodată că te caut când mi-e dor de mine pentru că încă mai am impresia că în patul acela mare, sunt adevărata eu.

Dar nu mai sunt nimic măcar acolo, nu mai sunt nici măcar sub copacul sub care stăteam de fiecare dată când ne vedeam, nu mai sunt nici în camera asta în care stau chiar acum. Poate că de vină ești tu, poate că de vină sunt eu, cert e că am dispărut.. adică vechea eu a dispărut. Dacă o găsești să-i spui că și eu o caut, să vină înapoi, căci nu-mi place să-mi simt sufletul atât de gol, de lipsit de sentimente. Nu-mi place să mă uit în ochii persoanelor care mă înconjoară și să zâmbesc ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat cu mine.

Te-am privit și astăzi când nu-ți imaginai că sunt în spatele tău, te uitai cu încăpățânare spre direcția din care știai că trebuie să vin, n-ai întors capul nici măcar o dată, poate că-ți pare rău că ai plecat așa cum ai făcut-o azi-noapte. Mie nu-mi pare rău, am învățat că dacă cineva nu se simte bine lângă tine, cel mai bun lucru pe care-l poate face e să plece. Mă bucur că ai plecat, așa mi-am dat seama că nu tu ești cel la care visez, că nu tu ești cel care merită să mă aibă.. cu totul. Nu ești tu cel care va sta lângă mine când voi fi bolnavă și nici cel care îmi va cânta când eu plâng. Știi că visam la asta, acum nu o mai fac. Acum, simt că nu mai am niciun vis, că mă îndrept spre nicăieri, că nu aparțin nimănui.. și sufletul meu a plecat singur într-o călătorie, sper doar să vină înapoi cât mai curând pentru că mi-e dor de el, mi-e dor să simt..