După câteva zile liniștite, trebuie să apară furtuna, e ca o lege nescrisă. E furtună din nou în viața mea, dar de data aceasta sunt și eu mai puternică; am învățat să țin la orgoliu mai mult decât țin la el și asta doar pentru că așa e mai bine, e mai bine să îmi stăpânesc dorința de a-l căuta, am nevoie să-i aud vocea, dar am nevoie și de mine, de cea care eram cândva, iar alături de el eu nu mai sunt aceea.
Am devenit rece, indiferentă. Toți mă întreabă ce e cu mine, dar problema e că nu-mi mai pasă de nimic, cel puțin nu astăzi. M-am săturat să mi se vorbească despre dreptate, dar să fiu furată când închid ochii doar pentru câteva secunde, m-am săturat să mi se vândă gogoși expirate, iar eu ca o naivă ce sunt să le primesc, să le mănânc, apoi să mă trezesc bolnavă.
Bolnavă de la atâtea vise uitate, atâtea iluzii prăbușite, atâtea lacrimi ținute și atâtea cuvinte înghițite.
Se dă ultima luptă, între mine și sentimentele mele, dar am de gând să câștig lupta asta, trebuie să mă stăpânesc. Trebuie să-mi scot șoaptele tale din cap, trebuie să-mi șterg cumva amprentele tale de pe pielea mea, trebuie să fac în așa fel încât tu să rămâi acolo unde ți-e locul, într-o cameră părăsită a sufletului meu, alături de ultimul demon care va fi învins.
Va fi învins. Promit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu