M-ai recunoaste ?

Astazi vreau sa-ti spun o poveste, dar pe scurt, sunt cam obosita. Am plecat la drum, fara bani, fara haine, doar cu iluzii, vise si sperante. Am crezut si am castigat, caci in viata nu contaza doar ceea ce ai, ci pe cine ai alaturi, iar eu te aveam pe tine, chiar daca erai acolo doar in calitate de "coleg". Mi-e bine si asa, o luna intreaga te voi avea atat de aproape incat mi se va parea ceva ireal. Azi-dimineata ti-am spus ca-mi place sa ma joc cu cuvintele, ai inceput sa razi; am uitat ca tu nu ma crezi in stare de asa ceva, pardon, nu ma mai crezi in stare de asa ceva. Pentru ca tin minte ca tu ai fost primul care a crezut in mine cand am spus ca scriu, si scriam niste tampenii, credeai in mine doar pentru ca mi-erai iubit ?!

Ciudat cum de nu mi-am pus intrebarea asta pana acum, dar las-o asa. Blog-ul asta a devenit jurnalul meu, jurnal pentru tine. Si nu te urasc, nu pot sa o fac, mi-e cumva mila de mine, ca am devenit atat de firava incat nu-s in stare de sentimente urate decat pentru cateva clipe de furie, apoi le arunc intr-o cutie care o dau uitarii.

Cutia in care te-am aruncat pe tine nu am inchis-o destul de bine, vad ca te incapatanezi sa apari mereu in drumul meu. Sau poate ca.. poate ca e vorba doar despre "destin", desi nu cred in asa ceva. Pentru tine sunt in stare sa cred. Pentru tine sunt in stare sa-ti devin cea mai buna colega, apoi prietena, fara sa-ti mai vorbesc vreodata de iubire.

Si ti-ar veni sa crezi daca ti-as spune astea ? Eu, A. ?