Noaptea e a noastră

Mi-ai cerut să-ți răspund și uite-mă aici, gata să o fac imediat, gata să las orice altceva pentru a-ți răspunde; n-am avut curajul să-ți spun totul în față, n-am avut curajul nici măcar să ți-o spun la telefon, ți-am promis doar că-ți voi trimite un e-mail; dar n-a fost suficient pentru tine și pentru prima dată am înțeles cum e să ți se ceară mai mult decât poți oferi.

În seara aceea, rolurile s-au schimbat, din persoana care asculta ai devenit persoana care vorbește, iar eu din cea care se descarcă în cea care ascultă. E greu să taci, dar ți-am promis că nu voi scoate niciun cuvânt până când nu vei spune tot ce ai de spus. Mi-a fost greu să te ascult pentru că nu sunt învățată cu așa ceva, tu m-ai transformat în persoana care nu mai știe să-i asculte pe ceilalți, persoana care caută cu disperare salvarea exact în distrugere. 

Am căutat iubirea la persoanele care mă urăsc, fericirea în melodiile triste, liniștea în locuri aglomerate, ca să vii tu și să-mi spui că nu pot face nimic pentru a schimba asta, că n-am cum să schimb lumea, că degeaba visez la băiatul acela care ar iubi fiecare detaliu din mine, dacă nici măcar eu nu mă accept așa cum sunt. Ai venit tu și mi-ai desființat toate teoriile și poate că ar trebui să-ți mulțumesc pentru asta, poate că ar trebui să-ți mulțumesc că ai fost sincer, dar nu pot pentru că știu că s-a terminat „jocul” pe care-l jucam până acum; acum știu că dacă eu îți voi spune să pleci, nu vei mai încerca să rămâi, acum.. vei asculta doar de mine și știi că nu-mi place asta. Azi-noapte m-ai ținut în brațe și ți-ai plimbat degetele pe umărul meu; azi-noapte nu m-ai sărutat, nu mi-ai mai cercetat trupul, azi-noapte m-ai ținut în brațele tale și te-ai îmbătat cu parfumul pe care-l folosesc doar când sunt cu tine.

Și mi-am dat seama că sunt dependentă de vocea ta, vocea ta care nu mai tăcea azi-noapte, sunt dependentă de acel „da” șoptit, de sunetul pe care-l scoți când te întreb dacă dormi. Nu mă înțelege greșit, nu știu dacă te iubesc, dar știu că nu vreau să te pierd, nu noaptea; ziua poți să faci ce vrei, poți să nu mă cauți, dar noaptea.. noaptea stai lângă mine, am nevoie de tine pentru că altfel mi-ar fi frig și stelele m-ar răni cu tăcerea lor, fii tu cel care alungă liniștea cu șoapte, fii cel care-mi face inima să bată cu putere, fii tu cel care mă face să mai cred în iubire, căci altcinva n-ar putea.

Suflet rătăcit

Văd că nu te deranjează chiar deloc să te caut doar când am nevoie să-i povestesc cuiva ce mi se întâmplă; nu-mi pare rău că te-am pus să taci, să mă asculți și atât. Poate că aveam nevoie să-i arăt cuiva copilul din mine și n-aveam destulă încredere în altcineva; ca să nu mai mințim.. eu n-am încredere în nimeni, nici măcar în tine, nu .. chiar nu am încredere , căci am învățat că în spatele ochilor care te privesc se ascunde cineva care e gata să profite și de cea mai mică slăbiciune a ta, că în spatele cuvintelor de „te înțeleg” se ascunde „acum mă pot folosi de tine”, că brațele care-ți înconjoară mijlocul când plângi, așteaptă cu nerăbdare să te dezbrace, apoi să te alunge. Am învățat toate astea de la tine, dar tu încă n-ai aflat ce e cel mai important : eu m-am schimbat; nu mai cred în minciunile tale, nici măcar în frazele pe care mi le „vinzi” în schimbul câtorva săruturi, n-ai să afli niciodată că te caut când mi-e dor de mine pentru că încă mai am impresia că în patul acela mare, sunt adevărata eu.

Dar nu mai sunt nimic măcar acolo, nu mai sunt nici măcar sub copacul sub care stăteam de fiecare dată când ne vedeam, nu mai sunt nici în camera asta în care stau chiar acum. Poate că de vină ești tu, poate că de vină sunt eu, cert e că am dispărut.. adică vechea eu a dispărut. Dacă o găsești să-i spui că și eu o caut, să vină înapoi, căci nu-mi place să-mi simt sufletul atât de gol, de lipsit de sentimente. Nu-mi place să mă uit în ochii persoanelor care mă înconjoară și să zâmbesc ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat cu mine.

Te-am privit și astăzi când nu-ți imaginai că sunt în spatele tău, te uitai cu încăpățânare spre direcția din care știai că trebuie să vin, n-ai întors capul nici măcar o dată, poate că-ți pare rău că ai plecat așa cum ai făcut-o azi-noapte. Mie nu-mi pare rău, am învățat că dacă cineva nu se simte bine lângă tine, cel mai bun lucru pe care-l poate face e să plece. Mă bucur că ai plecat, așa mi-am dat seama că nu tu ești cel la care visez, că nu tu ești cel care merită să mă aibă.. cu totul. Nu ești tu cel care va sta lângă mine când voi fi bolnavă și nici cel care îmi va cânta când eu plâng. Știi că visam la asta, acum nu o mai fac. Acum, simt că nu mai am niciun vis, că mă îndrept spre nicăieri, că nu aparțin nimănui.. și sufletul meu a plecat singur într-o călătorie, sper doar să vină înapoi cât mai curând pentru că mi-e dor de el, mi-e dor să simt.. 

Te folosesc

Aveam nevoie de o persoană cu suflet gol, o persoană care se simte bine pentu câteva ore, apoi uită de toate „povestea” aia, aveam nevoie de o persoană de care să mă folosesc, iar tu ai fost persoana potrivită pentru asta. M-am folosit de tine, te-am căutat de fiecare dată când am avut nevoie de niște brațe în jurul corpului meu, de niște buze care să le facă pe ale mele să tacă și de niște mângâieri care să-mi alunge lacrimile; aveam nevoie de persoana care să mă iubească o noapte întreagă, după care să uite și cum mă cheamă. Mult timp m-am gândit la tine ca fiind persoana perfectă pentru așa ceva, dar am greșit; ție nu ți-a ajuns o noapte, nu ți-a ajuns să vorbim câteva ore în alte nopți, nu ai fost de acord să te folosesc când am nevoie și apoi să te arunc într-un colț. Tu îți doreai altceva de la mine, poate că-ți doreai fiecare părticică de mine, poate că-ți doreai să te iubesc așa cum n-am mai făcut-o până atunci, și știi ce ? Cred că ți-a ieșit, cred că m-ai făcut să te iubesc, deși nu cred că sunt capabilă de asemenea sentimente. Știi ce cred despre mine ? Că nu-s făcută pentru iubire, mie îmi place să mă folosesc de persoane, doar pentru că cineva m-a rănit mult prea mult în trecut. Îmi pare rău că m-am folosit de tine, că te-am făcut să crezi că sunt a ta, când de fapt sunt a nimănui.

N-am nevoie de atingerile tale, nici măcar de toate discuțiile alea prostești pe care le avem după ce am obosit să ne „iubim”, n-am nevoie de nimic de la tine pentru că nu te iubesc , eu te folosesc. Și știi asta, de ce ești atât de fraier , de ce îmi permiți ? Shh, nu mă minți că mă iubești, nu te voi crede; nu mai pot crede în astfel de sentimente.

Și nu-ți voi scrie niciodată un bilețel drăguț înainte de a pleca din patul tău, nu-ți voi lăsa scris pe oglindă cu ruj „Te iubesc”, eu sunt în stare doar de un „Te folosesc” și să știi că ești norocos că primești măcar atât din partea mea.

Eu nu merit iubire, sunt mult prea defectă pentru asemenea sentimente.

Încerc să mă mint

Dacă m-ar pune cineva să aleg tricoul preferat să știi că n-ar fi din dulapul meu, ar fi din al tău, aș alege tricoul acela alb care stă atât de bine pe tine, care te face să arăți mult mai bine. Știi tu, îți iubesc tricoul acela, pur și simplu e tricoul care ți se potrivește cel mai bine. Știi tu.. tricoul pe care l-ai avut miercuri.

Ți-aș fi spus cât de bine îți stă în el, dar mi-a fost teamă.. teamă să nu te îndepărtezi și mai mult de mine, căci am greșit când ți-am cerut să rămânem prieteni; două persoane care s-au iubit nu pot rămâne prieteni, iar eu te-am iubit și știu că și tu m-ai iubit, în modul tău ciudat ai făcut-o.

Am început să număr zilele până la ziua ta, ziua în care mi-ar plăcea să-ți fiu alături și să te trezesc cântându-ți la mulți ani, chiar dacă vocea nu mă prea ajută; ziua în care ți-aș face un tort de ciocolată pentru că-ți place atât de mult. Dar nu voi fi alături de tine, anul acesta nici măcar nu te voi putea îmbrățișa pentru că  ți-am promis ceva și nu m-am ținut de promisiune. Sunt defectă, chiar dacă tu mi-ai spus că nimeni nu e defect pentru că nimeni nu e perfect. 

Nu pot să mă prefac că nu te mai iubesc, nu pot să rămân prietena ta și să nu-ți pomenesc deloc de trecut, îmi pare rău, dar am greșit atunci când am promis asta. Trebuia să mă  gândesc mai bine, dar atunci când ai ocazia să spui „da” apropierii de persoana iubită nu te mai gândești la urmări; eu nu m-am gândit și am greșit. 

Uită de mine și voi uita de tine, prefă-te că nu mă vezi, iar eu la rândul meu nu te voi vedea. Spune tuturor că m-ai uitat, iar eu voi răspunde cu un zâmbet larg întrebărilor despre tine. Nu-mi trimite mesaj de ziua mea, iar eu mă voi preface că am uitat de ziua ta. Uită ce înseamnă ziua de 14 din fiecare lună, iar eu în acea zi dacă te voi vedea îți voi zâmbi indiferentă.

Hai să ne prefacem că nu mai simțim nimic unul pentru celălalt și la un moment dat poate că acesta va fi adevărul.

Iubire și ură

Vrei să auzi adevărul, vrei să auzi ce simt ? Mă simt ca o idioată când vine vorba despre tine, și nu e pentru că știu că ție nu-ți mai pasă, sau cel puțin așa vrei să pară, ci pentru că mă privești în modul în care o faci, pentru salutul ăla banal însoțit de zâmbetul tău care mă face să sar o oră după ce m-ai salutat. Te urăsc pentru că nu pot să-ți spun toate astea în față pentru că mi-e teamă să nu râzi , să nu-ți bați joc. Mi-e teamă că pentru tine sunt doar un joc și de fiecare dată treci la alt nivel .. și încerci să-l treci de câte ori este nevoie. Te urăsc pentru că am ajuns să fiu o scorpie doar ca să te fac să suferi măcar puțin, să simți măcar pe jumătate ce simt eu și nu reușesc pentru că tu nu simți ce simt eu, pentru că sentimentele mele au fost aceleași mereu, ale tale nu . După ce-ți mărturisesc ce simt , după ce îți spun că nu cred că te-ar face ceva să mă iubești îmi „transmiți” printr-o melodie pe facebook că „And it really makes me wonder if I ever gave a fuck about you [...] yeah, so this is goodbye” . Bravo ! N-ai tupeul nici măcar să-mi mai răspunzi la mesaj și să-mi spui asta . N-ai pic de curaj să mă privești în ochi, fugi , te ascunzi și cel mai rău : în același timp mă cauți cu privirea  în fiecare loc în care știi că m-ai putea găsi. Sunt o scorpie, da sunt .. pentru că încerc să te fac gelos cu altcineva , dar tot pe mine mă rănesc, nu pe altcineva. Îmi fac rău căutând mereu modalități de a te vedea, de a sta aproape de tine. Mi-e dor de tine , te iubesc și în același timp te și urăsc !

Încă mai sper ..

Simțeam că nu mai am aer între cei patru pereți ai camerei. N-am stat prea mult pe gânduri și am ales să mă plimb, de data aceasta singură pentru că tu nu mai erai, nu mai erai lângă mine. M-am plimbat singură pe drumul care mă ducea spre locul nostru, locul în care ne-am promis că ne vom iubi pentru totdeauna, locul în care te găseam de fiecare dată când te căutam. Aveam nevoie să fiu în acel loc, să-ți simt măcar puțin prezența pentru că rămăsese acolo parfumul tău, puteam să-l simt atât de bine încât de multe ori mă lăsam înșelată de ideea că încă mai ești, lăsam vântul să mă minte că sunt degetele tale cele care mă mângâie.

M-am așezat pe bancă și am așteptat. Ce .. nu știu nici eu exact, am așteptat să fie liniște, iar liniștea aceea mă rănea, făcea să mă doară, căci de obicei îți ascultam vocea, îți ascultam șoaptele. 

Sunt aici și mi-ar plăcea să mă privești, să îți dai seama cât de mult îmi lipsești și cât de mult îmi doresc să te am din nou, să fim din nou NOI. Îți mai amintești că mi-ai promis că de fiecare dată când voi avea nevoie de tine te voi găsi aici, exact în locul acesta ? Obișnuiam să te caut.. și să te găsesc, să mă arunc în brațele tale și să mă las alintată de atingerea ta. Mi-e dor de toate astea și vorbesc singură ca o nebună , acum în noapte .

-Nu vorbești ca o nebună, vorbești ca să te aud eu. Ca să aflu că nu doar eu, ci și tu îți dorești exact ce-mi doresc eu. Vorbești ca să aflu că toate promisiunile noastre nu au fost doar niște cuvinte lipsite de valoare, că sentimentele nu au murit, chiar dacă nu au mai primit niciun motiv pentru care să trăiască. Ești aici pentru că ... te căutam și îmi doream din toată inima să te văd, să îți vorbesc și să-ți mai mângâi măcar o dată chipul firav. 

Așa am aflat că sentimentele mele sunt împărtășite.. și nu pot să fac altceva decât să sper că de data aceasta totul va fi bine, că putem lupta pentru fericirea noastră și că ne putem îndeplini promisiunile. Căci mi-a fost greu fără el, mi-a fost dor în fiecare secundă, iar lacrimile nu se mai opreau. Nu vreau să îl alung încă o dată cu temerile mele de copilă neștiutoare. Nu mi-e teamă să-i spun că-l iubesc, nu îmi mai este teamă de nimic când mă ține la pieptul său și îmi șoptește că mă iubește. 

-Spune-mi că va fi bine, am nevoie să o aud de la tine, spune-mi-o.

-Shh.. nu îți pot promite nimic..

                                                                                                                 

Încă o dorință

Cineva mi-a spus mai demult să am am grijă ce-mi doresc că s-ar putea să se îndeplinească dorința mea. Pe atunci spuneam că bine ar fi să se întâmple așa și nu am acordat nicio importanță acelei afirmații, în schimb astăzi am ajuns la concluzia că , într-adevăr, trebuie să ai grijă ce-ți dorești.
Mi-am dorit din toată inima să fie totul ca înainte măcar pentru câteva ore, mi-am dorit să-l am aproape chiar și pentru mai puțin de oră, să fie totul ca înainte asta mi-am dorit atât de mult, repetam asta convinsă, însă acum.. lucrurile nu mai stau deloc așa. Totul s-a schimbat, până și dorințele mele. Oare dacă îmi doresc din nou să fie totul ca înainte , dar de data aceasta pentru totdeauna, se va întâmpla ?

A fost totul aproape perfect. Noapte. Lumina stinsă, singură în pat gândindu-mă la el, când deodată telefonul îmi luminează și repetă aceleași versuri pe care le ascult de mai bine de un an. Fără prea multă tragere de inimă mă ridic din pat, somnoroasă și curioasă de ceea ce ascundea melodia telefonului meu, știam că este un mesaj. L-am citit aproape fără să respir, era de la EL și era...era cel mai drăguț mesaj pe care îl primisem în ultima vreme, mai bine zis.. cel mai drăguț mesaj primit de la el de când ne-am .. despărțit.
Pentru trei ore totul a fost ca înainte, aceleași glume, aceleași discuții lipsite de vreun sens, până când am ajuns la subiectul ... „noi” , aici s-a sfârșit totul, ca de fiecare dată, „oboseala” și-a făcut apariția, iar discuția a fost întreruptă de vise, vise care nu mai erau dorite, nu îl mai voiam doar în visele mele. Știam că încă mă mai iubește.. dar atunci de ce nu suntem împreună, de ce nu luptăm pentru ceea ce-a mai rămas ? De ce .. nu se poate rezolva totul ?!


De ce , de ce și iar de ce .. iar acum stau și aștept încă un mesaj, încă ceva.. ceva care să-mi demonstreze că nu e totul pierdut, că nu am fost din nou o fraieră care și-a făcut iluzii prea repede, care a visat din nou cu ochii deschiși.. pentru că mi-am dorit să fie totul ca înainte.. și a fost pentru câteva ore.. iar acum îmi doresc asta pentru totdeauna. Uneori chiar mi-aș dori ca toate dorințele noastre să se îndeplinească.


Și știu că am zis că vreau să o iau de la capăt, să fie totul.. diferit, dar nu pot să renunț la sentimentele mele. Probabil că par o persoană extrem de tristă, care suferă rău de tot din dragoste, dar nu e chiar așa. Sunt destul de veselă, zâmbetul nu-mi lipsește aproape niciodată, iar glumele fac parte din mine pur și simplu. Dar când sunt doar eu, în fața calculatorului îmi vine să scriu despre toate sentimentele astea care se strâng în interiorul meu pentru că am nevoie să mă descarc și eu, așa cum o fac toți, problema e că nu mai am încredere în nimeni, de-aia o fac aici. Pe viitor voi încerca să las la o parte tristețea care mă cuprinde în momentele în care sunt singură și să scriu despre lucuri vesele.