În doar trei zile..

Cred că aș avea multe de spus, dar prea puțin timp pentru a o face. În ultimele zile mi-a fost bine, de fapt mi-a fost cât de bine s-a putut după alte iluzii călcate în picioare, după alte promisiuni încălcate. Am înțeles în sfârșit că sunt cuvinte care pur și simplu nu au nicio valoare dacă nu sunt și demonstrate. Am înțeles că nu se merită să te reîntorci de nenumărate ori în trecut pentru că știi prea bine care este sfârșitul poveștii, oricât de mult ai încerca să te minți că se poate schimba.

Sfârșitul se poate schimba doar dacă începi o nouă poveste, dacă o iei din nou e la 0. Poate că e prea repede să o spun, dar mă simt bine așa cum sunt acum. Mi-am dat seama că foarte mult timp se scurgea total aiurea doar stând pe facebook în fiecare zi. Acum, intru doar seara și nu stau nici măcar o oră, oricum dacă ar fi ceva important ce ar trebui să știu, mi-ar spune cineva în față, nu ar trebui să citesc comentarii sau să-mi dau seama din poze. Adevărul este că dependența de facebook sau orice altă rețea de socializare ne împiedică mintea să se dezvolte, să ne ajute în activitățile pe care vrem să le facem. Concentrarea nu mai poate fi atinsă pentru că în gândul nostru nu mai există altceva decât „Să văd cine ce a mai postat.” și deși știm că nu e nimic nou, dăm refresh de prea multe ori, că doar-doar vom afla ceva interesant.

Astăzi am zâmbit, pentru prima dată după trei zile. Toată lumea și-a dat seama că nu sunt în regulă, dar îmi revin, încet-încet îmi revin. De data aceasta voi fi bine, mai bine ca niciodată.

Slavă Domnului, că mi-am găsit liniștea pe care o căutam de atâta timp și puterea de a spune „nu” toate lucrurilor nocive. Sper să am în continuare forța necesară pentru a-mi realiza toate visele, căci sunt numeroase.

Aș mai avea multe de zis, dar am prea multe de făcut încât voi găsi altă dată timpul necesar de a vorbi.

Revenire.

Eram sigură că așa se va întâmpla, eram sigură că picioarele mele goale vor face prea mult zgomot pe podeaua rece a camerei în timp ce lacrimile-mi sunt la un pas de eliberare. Eram sigură că vei pleca fără să-mi dai vreo explicație, singurele tale cuvinte fiind „Nu merge”. Nu, pentru tine nu am fost niciodată destul de bună, poate că așa a fost să fie, poate că îți dorești mai mult decât o sentimentalistă, poate că tu-ți dorești femeia care să se dezbrace în fața ta de haine, nu de sentimente, măști, vise și iluzii. Poate că n-am știut niciodată să-ți arăt cine sunt cu adevărat, sau poate că n-am fost niciodată suficient de bună pentru tine. Sau poate că tu n-ai fost cel care trebuie să-mi fie alături, dar dacă nu ești tu, eu nu vreau pe altcineva. Nu vreau să dau vina pe tine, dar „datorită” ție inima mea nu va mai fi ruptă-n mii de bucăți, nu vor mai exista nopți în care voi plânge, nu, toate aceste capitole sunt închise. Pentru totdeauna.

Sunt furioasă și poate că voi regreta decizia pe care am luat-o, dar de data aceasta nu voi mai da înapoi. Nu voi mai fi fraiera care oferă dragoste acolo unde găsește doar gunoi, nu voi mai fi cea care zâmbește absent sperând că te va vedea. Voi fi din nou cum eram înainte să te întâlnesc. Salută scorpia din mine, ai făcut în așa fel încât a revenit. Dar ferește-te de ea, căci cândva te-a iubit mai mult decât s-a iubit pe ea. Să-ți fie frică de ea, căci dacă va vrea să te facă să suferi, se va apropia de tine, te va îmbrățișa și-ți va smulge inima din piept, o va strânge în mâinile ei mici și albe și o va arunca apoi pe jos pentru a o călca în picioare.

Te iubesc !

Plouă

Ploua, prea tare, dar ei nu-i păsa, pelerina sa colorată îi acoperea corpul, lăsând însă să se vadă câteva șuvițe de păr șaten deschis. Râdea și sărea în bălți, chiar dacă știa că acasă mama sa o va certa că s-a udat din nou la piciorușe și îi va da un ceai cald pentru a nu răci. Nu-i păsa, era prea mică pentru a se gândi la toate astea, îi plăcea să sară în bălți, stropindu-și astfel prietenii. Mică și fericită. 

Imaginea care mi se derula înaintea ochilor părea atât de reală, era greu de crezut că au trecut atâția ani de când n-am mai sărit într-o baltă stropindu-i pe cei din jurul meu. Acum stau în ploaie fără să am nici măcar o umbrelă, acum sunt mult prea fericită pentru a mă mai ascunde de ploaie. Merg mai departe, chiar dacă sunt udă, chiar dacă știu că mă așteaptă o răceală zdravănă. Și ești și tu lângă mine, la fel de ud, la fel de optimist în privința viitorului nostru. Viitorul nostru. Cât de bine sună ! Aproape ireal.

Plouă și noi suntem ca doi copii care aleargă spre casă, fericiți. Sunt din nou fericită, dar nu mai sunt mică. Nu, nu-mi vine să cred că în sfârșit a meritat să lupt pentru ceea ce-mi doresc, nu-mi vine să cred că primesc în sfârșit ceea ce mi-am dorit atât de mult, nu-mi vine să cred că ești lângă mine și mă strângi tare de mână în timp ce eu tremur -dar nu de frig- nu, chiar nu-mi vine să cred că tu ești cel care m-a adus până acasă, apoi m-a sărutat ușor. Ești real, chiar ești real ? Faci parte din viața mea ? Chiar vom fi fericiți ? Promite-mi că de data asta da.. Promite-mi..

Și m-ai schimbat. Prea mult.  Dar cred în tine, pentru ultima dată.

Promisiuni

Întotdeauna am auzit că dacă-ți place ceva cu adevărat, îți faci timp pentru acel ceva, dar n-a fost cazul meu; mi-a plăcut întotdeauna să amân „momentul” pentru a mă bucura și mai mult de el, și trebuie să recunosc că am ajuns într-un punct în care mi se pare că am dat cu piciorul în momentele „perfecte” alegându-le mereu pe cele nepotrivite. Și acum spun : nu momentele au fost nepotrivite, ci alegerile pe care le-am făcut eu. 

Am amânat întotdeauna momentul în care voi începe să scriu despre ceva serios, momentul în care-mi voi alege un anumit subiect pe care-l voi păstra de la început la sfârșit. Am amânat întotdeauna momentul în care trebuia să spui ce-mi doresc să fac și i-am lăsat pe alții să decidă în locul meu, ca mai apoi să lupt cu toate puterile să obțin singură ce-mi doresc. Și le mulțumesc pentru alegerile nepotrivite pe care le-au făcut, ele m-au modelat în persoana care sunt astăzi. 

Și-mi doresc din toată inima să mă regăsesc, dar știu că e imposibil, știu că partea aceea din mine pe care o caut în fiecare zi nu mai este, nu este pierdută, pur și simplu a murit. Nu o mai caut, am renunțat la căutările fără niciun rezultat, e doar pierdere de timp. Ce-ar fi să schimb câte ceva la mine și să mă bucur de noua mea „persoană” ? Ce-ar fi să-mi umplu sufletul doar cu dragoste și să ofer doar zâmbete celor din jurul meu ? Ce-ar fi să devin o persoană mai bună ?

Aș putea ? Chiar aș putea ?

Provocare. De la mine pentru mine. Promit că voi da tot ce am mai bun. Promit că voi învinge. Promit că voi fi eu cea care va râde la sfârșit. Promit că de-acum scorpia va rămâne în trecut.

Să nu crezi în promisiuni, până când nu primești o mică dovadă că ele ar putea fi îndeplinite.

Scrisoare pentru un puști

Puștiule,

Nu-ți mai bea cafeaua fără zahăr și lapte, știu că nu-ți place, lasă-te de fumat, nu ai suportat niciodată fumul de țigară. Nu mai bea, nu-mi demonstrezi nimic dacă te târăști beat până la ușa mea pentru a-mi spune cât de mult însemn pentru tine, doar pentru că se zice că  trebuie crezuți copiii și oamenii beți. Eu oricum nu te cred, n-ai cum să iubești o scorpie, n-ai cum să iubești scorpia din mine.

Te-am transformat într-o persoană pe care nu suportai să o vezi pe stradă, din cauza mea te-ai schimbat, mult prea mult și nu știu dacă mi-o voi ierta vreodată. Ți-am mai spus, vei rămâne mereu doar un micuț prostuț care nu știe nimic despre greutățile vieții. Mi-ai vorbit de nenumărate ori despre greutățile prin care ai trecut tu, dar eu mi-am înghițit cuvintele, te-am ascultat și te-am sărutat ca și cum tu ai avea dreptate, ca și cum toate momentele acelea dificile pentru tine mie-mi sunt necunoscute. Dar nu-mi sunt, am trecut prin mult mai multe decât tine, dar am preferat să tac, n-am spus niciodată ce-am avut pe suflet, n-am spus nimănui câte mi s-au întâmplat.. și tu, puștiule, spui că mă cunoști, spui că o să înțeleg și eu cândva, dar tu, tu când vei înțelege că nu-s așa cum par ? Că am mai mult venin în suflet decât ai tu dragoste ?

N-ai să înțelegi niciodată că fata aia care stă dezbrăcată în fața ta, nu s-a dezbrăcat niciodată complet.. pentru că nu i-ai cunoscut toate secretele, pentru că n-ai știut de ce tremură târziu în noapte.. și n-ai știut niciodată că pentru ea ai fost doar un puști, chiar dacă erai cu doi ani mai mare decât ea.

Mai ai multe de învățat.

Un nou capitol

Într-o zi ți se întâmplă să te trezești și să-ți dorești să faci ceva pentru fericirea sufletului tău. Este o zi în care decizi să pui capăt chinului în fața căruia îngenuncheai în fiecare zi. Vine o zi în care înțelegi că fiecare capitol din viața ta trebuie să aibă un sfârșit și că trebuie să începi un alt capitol, lăsând toate întâmplările din capitolul anterior acolo, în urmă.

Nu vei putea niciodată scrie un capitol nou, nu vei putea cunoaște oameni care ți-ar putea oferi puțin din tot ce-ți dorești, dacă încă te mai agăți de persoanele care te-au lăsat, persoanele care au ales să se retragă din viața ta. Lasă-le să plece, lasă-le să fie fericite și zâmbește-le atunci când le întâlnești pe stradă. Nu păstra toată răutatea în sufletul tău, nu păstra amintirile urâte, încearcă să le păstrezi doar pe cele care-ți provoacă zâmbetul.

Ce zici, n-ar fi mai bine să încerci să renunți la persoana pe care spui că o iubești, dacă ea nu vrea să-ți fie alături ? Las-o să fie fericită, dacă o iubești cu adevărat și cel mai important lasă-te pe tine să fii fericit/fericită.

Vor fi multe momente în care vei privi în trecut și vei simți un mare gol în suflet, dar nu trebuie să iei decizii disperate, nu trebuie să te lași purtat de impulsuri, momentele acelea trec.. exact așa cum vin. Amintește-ți că ți-e dor de niște momente, nu neapărat de persoanele cu care ai împărțit acele momente.

Știu că poate mulți nu veți fi de acord cu mine, dar eu am înțeles că este inutil să lupți, să suferi pentru o persoană care a renunțat la tine, care a decis să-și vadă de viața ei fără să se mai uite în urma sa spre tine. E greu să te abții să nu o cauți, știu, dar altfel nu vei reuși niciodată să scapi de starea de tristețe, de golul imens pe care-l ai în inima ta. Trebuie să înțelegi că atunci când ai dat tot ce-ai avut, când ești convins că ai luptat destul.. trebuie să renunți. Nu poți lupta la nesfârșit.

Știu cum e să iubești, cum e să speri până în ultima clipă că ceva se va schimba, că totul va fi bine, dar.. nu mai pot continua în starea de tristețe, nu mai pot continua în autodistrugerea pe care am început-o. Există mulți oameni și știu că undeva, acolo, e cineva și pentru mine. Știu asta. 

Ți-aduci aminte.. ?

Am deschis cutia aceea cu amintiri.. știi tu, fiecare felicitare, scrisoare, brățară, fiecare lucru pe care mi l-ai dat, foile acelea pline de mesajele pe care n-am vrut să le pierd vreodată și le-am scris pentru a le păstra. Poate că da, am înnebunit, dar e atât de frumos să știu că nebunia asta poartă un nume atât de frumos. Mi s-a făcut dor de tine, de mine, de noi. Ți-aduci aminte cum săream când te vedeam, cum vorbeam fără să mă opresc până când îmi spuneai râzând că te obosesc ? Ți-aduci aminte toate melodiile pe care mi le-ai trimis, toate melodiile pe care ți le-am trimis ? Ți-aduci aminte prima noastră plimbare, prima dată când am vorbit la telefon ? Ți-aduci aminte că am fost cei mai buni prieteni, apoi .. apoi ne-am iubit ? Ți-aduci aminte toate nopțile în care vorbeam la telefon și speram că totul se va schimba ? Te-am iubit și am crezut în tine, așa cum n-am crezut în nimeni. Te-am iubit mai mult decât m-am iubit pe mine, am renunțat la tot pentru tine, m-am luptat cu ai mei pentru tine.. adu-ți aminte că și tu ai făcut același lucru. Aveam relația la care visa oricine.. până când trecutul nu te-a mai lăsat că continui, până când ea mi te-a furat, până când amintirea ei a devenit mai puternică decât toate dragostea pe care ți-o ofeream eu. Și-acum îți pare rău.. îți pare rău că ai renunțat la ceva real pentru o amintire, pentru o închipuire a ta, îți pare rău.. dar eu, eu nu mai pot oferi, eu.. nu mai am ce să ofer. Nu mai am niciun sentiment, lasă-mă în răutatea mea, lasă-mă așa cum sunt.. tu.. meriți ceva mai bun. Eu sunt.. prea stricată.