Plouă

Ploua, prea tare, dar ei nu-i păsa, pelerina sa colorată îi acoperea corpul, lăsând însă să se vadă câteva șuvițe de păr șaten deschis. Râdea și sărea în bălți, chiar dacă știa că acasă mama sa o va certa că s-a udat din nou la piciorușe și îi va da un ceai cald pentru a nu răci. Nu-i păsa, era prea mică pentru a se gândi la toate astea, îi plăcea să sară în bălți, stropindu-și astfel prietenii. Mică și fericită. 

Imaginea care mi se derula înaintea ochilor părea atât de reală, era greu de crezut că au trecut atâția ani de când n-am mai sărit într-o baltă stropindu-i pe cei din jurul meu. Acum stau în ploaie fără să am nici măcar o umbrelă, acum sunt mult prea fericită pentru a mă mai ascunde de ploaie. Merg mai departe, chiar dacă sunt udă, chiar dacă știu că mă așteaptă o răceală zdravănă. Și ești și tu lângă mine, la fel de ud, la fel de optimist în privința viitorului nostru. Viitorul nostru. Cât de bine sună ! Aproape ireal.

Plouă și noi suntem ca doi copii care aleargă spre casă, fericiți. Sunt din nou fericită, dar nu mai sunt mică. Nu, nu-mi vine să cred că în sfârșit a meritat să lupt pentru ceea ce-mi doresc, nu-mi vine să cred că primesc în sfârșit ceea ce mi-am dorit atât de mult, nu-mi vine să cred că ești lângă mine și mă strângi tare de mână în timp ce eu tremur -dar nu de frig- nu, chiar nu-mi vine să cred că tu ești cel care m-a adus până acasă, apoi m-a sărutat ușor. Ești real, chiar ești real ? Faci parte din viața mea ? Chiar vom fi fericiți ? Promite-mi că de data asta da.. Promite-mi..

Și m-ai schimbat. Prea mult.  Dar cred în tine, pentru ultima dată.