Gând de întoarcere

Mi-am făcut bagajul și am plecat. Nu am luat cine știe ce, doar plec spre casa în care am crescut, spre casa în care lucrurile care-mi amintesc de cea care eram înainte sunt la locul lor, casa în care hainele îmi sunt aranjate frumos în dulap și așteaptă doar să le iau și să le mai îmbrac pentru o singură dată. Mi-am luat cu mine tricoul tău alb, cămașa aceea albastră și câteva lucruri care-mi amintesc de tine; e aproape ireal că am vrut să te aduc și pe tine în acest fel în casa în care am copilărit. 

Am ales să merg cu mașina de data aceasta. Am lăsat melodia noastră să „strice” liniștea nopții, am lăsat parfumul din cămașa ta să-mi amețească simțurile. Mi-e greu să recunosc că fug de tine, dar în același timp încerc să te păstrez cu orice preț. Tot drumul spre casă m-am gândit doar la tine, la mâna ta care ar sta pe piciorul meu drept și m-ar gâdila din când în când..așa cum o faci doar tu.

După miezul nopții am ajuns în fața casei, nu se vedea pic de lumină, așa că mi-a venit ideea de a mă plimba, în locul pe care îl numeam „locul meu” când eram mai micuță, locul în care mergeam de fiecare dată când se întâmpla ceva cu mine, fie de bine sau de rău. 

Neschimbat. Totul a rămas neschimbat, până și vechea bancă arată la fel de rău, apa este la fel de liniștită, iar vântul se joacă cu aceeași blândețe în părul meu. Răcoarea nopții pătrunde prin cămașa ta și-mi face corpul să tremure ușor. 

......................................................................................

Cumpărături. Mă gândesc din nou la tine și cât de frumos ar fi să vin să le aduc la tine, dar.. acum sunt departe. Coadă mult prea lungă, oameni care se plâng într-una. El. El este.. nu știu cine este, știu doar că m-a rugat să-l las în fața mea, pe motiv că are mai puține decât mine în coș, era pe margine și căuta cu disperare să pătrundă pe undeva pe la mijlocul cozii. N-aveam nimic de pierdut dacă îl lăsam în fața mea, dar n-am fost de acord, i-am oferit doar locul din spatele meu. L-a acceptat și pe acela după ce și-a auzit câteva înjurături de la bărbatul în fața căruia s-a băgat. Pe un ton ironic mi-a spus „Ce drăguță ești tu”, iar răspunsul meu a fost unul absent, cu un zâmbet de nostalgie pe buze „Mi s-a mai spus, tot timpul la început”. Probabil că n-a înțeles nimic, dar cândva și EL îmi spusese asta și mi-o mai spune și acum când nu-i fac pe plac.

S-a mai băgat în seamă de câteva ori cu mine, am făcut chiar și cunoștință; îl cheamă Cristi. Probabil că nu-l voi mai revedea niciodată, dar am simțit nevoia să scriu despre el, poate pentru că era destul de atrăgător.. sau poate pentru că mi-a zâmbit și m-a ajutat să-mi car plasele.. 

.................................................................

Nu mai pot rămâne aici, nu aici este locul meu. Cred că în seara asta mă voi întoarce la apartamentul meu, sau poate că mă voi întoarce în apartamentul său. 

Îl iubesc ? Nu știu.. uneori așa cred..