Alone.

Nu-ți pasă că ai devenit fata în boxeri și în tricoul alb; nu, asta chiar nu mai contează când într-un colț al camerei stau aruncate câteva flori. Ești prea obosită să te mai ridici să le aranjezi, că doar le iubești așa mult, că-ți place să le privești, cât de fragile sunt.. și frumoase, așa cum erai și tu când erai în brațele lui. Nu-ți pasă că mai există persoane care țin la sănătatea ta, care țin la tine, tu te ofilești ca florile alea pe care le lași fără apă în colțul camerei, în fiecare minut. Te uiți în oglindă și-ți vezi obrajii roșii, nu pentru că ți-e rușine de el, ci pentru că ai febră. Delirezi, îl vezi și-l iei în brațe.. dar te trezești cu un miros tare de orhidee.. e doar tricoul tău care încă îți mai păstrează parfumul.. Și ești singură, doar cu tricoul roșu care-ți păstrează parfumul, cu tricoul alb pe care ți l-a lăsat el înainte de a pleca și boxerii aceia negri care-i plăceau. Și mai sunt și florile alea care te privesc, care strigă după ajutor.. dar nu poți oferi ajutor, când și tu ai nevoie de el..