sâmbătă, 4 mai 2013

De azi nu.

M-am întors.. în același apartament rece. Rece pentru că lipsea căldura pe care mi-o ofereai tu. Dar să uităm de asta. Am găsit scrisoarea pe care mi-ai lăsat-o. Am găsit-o și n-am știut dacă să râd sau să plâng. Nu, nu am avut curajul să deschid plicul și l-am aruncat într-un colț al camerei, apoi m-am așezat pe fotoliu și l-am privit. Atât. N-am avut curaj nici măcar o secundă să mă apropii de el. Mi-era teamă că va fi prima și ultima scrisoare pe care o primesc de la tine, mi-era teamă că ...nu știu de ce mi-era teamă.
Uită și de asta. De dimineața mi-am băut cafeaua stând cu ochii pe scrisoarea ta, nu..nici măcar până atunci n-o deschisesem. Și acum stau și mă uit la ea în timp ce scriu, totuși încep să mă apropii de ea. Da, o voi citi.. chiar acum.

Te iubesc ! Nu am cuvinte și nici nu am de gând să te caut. Nu din nou, poate că dacă e adevărat ce mi-ai scris mă vei căuta. Oh, dar îmi spui că.. îmi spui toate chestiile alea drăguțe și eu, cu inima mea slabă, te și cred. 
„ Mi-ai luat tricoul alb... și cămașa albastră.. oare ce să însemne asta ? Te vei întoarce la mine ? Să știi că te aștept.. n-o să ies decât pentru a-mi cumpăra de mâncare, dar și atunci îți voi lăsa ușa deschisă. Te aștept, micuțo, știu că vei veni.. nu-i așa ? ”

NU. Nu voi mai veni, niciodată. Cred că m-am obișnuit cu propria alegere. Și tu nu faci parte din noua paletă de alegeri de care dispun. Îmi pare rău, s-a terminat.. „relația” asta dintre noi. Nu te mai caut, iar dacă tu mă mai cauți, nu mă vei mai găsi.
Adio, te-am folosit prea mult, m-am plictisit. Știai că asta avea să se întâmple la un moment dat. Momentul a venit. N-am curaj să ți-o zic în față. vei înțelege și singur.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu